[ X ]
Construcția un complex de blocuri locative din or. Codru, în vizorul CNA. Iată ce au depistat oamenii legii
2 Februarie

Ofițerii Centrului Național Anticorupție au efectuat astăzi cercetarea la fața locului a unui complex de blocuri locative, amplasate în or. Codru, str. Schinoasa Vale, cu participarea specialiștilor din cadrul Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, reprezentanți ai administrației publice locale, Inspectoratului General de Poliție, dar și a companiei responsabile de efectuarea lucrărilor de construcție.

Acțiunile au loc în cadrul unor cauze penale, pornite pe depășirea atribuțiilor de serviciu și fals în acte publice, săvârșite de către factori de decizie din cadrul Primăriei or. Codru.

Potrivit faptelor investigate de CNA, în anul 2009, Primăria or. Codru a încheiat contracte de arendă funciară cu o societate rezidentă în privința a două terenuri cu suprafața totală de 11,2 ha pe un termen de 49 ani, cu eliberarea concomitentă a certificatelor de urbanism pentru proiectarea unui complex locativ cu construcția drumurilor și îndeplinirea lucrărilor pentru prevenirea alunecărilor de teren și de drenaj. Ulterior, contrar normelor prestabilite, au fost efectuate modificări în autorizațiile de construcție, cu introducerea mai multor înscrisuri în formă olografă, existând indicii clare că aceste documente au fost falsificate.

Astfel, în baza unor documente de proiect neconforme cerințelor legale și în lipsa unor avize necesare, în special avizul ecologic pozitiv, funcționarii publici din cadrul primăriei or. Codru, au permis agentului economic să efectueze în termen nelimitat lucrări de construcție pe un teren cu risc de alunecări de teren, cu tăierea vegetației forestiere și folosirea irațională/ilegală a resurselor funciare în lipsa unui aviz pozitiv al expertizei ecologice de stat la proiectul de execuție a lucrărilor. Prejudiciul calculat la această etapă se estimează la peste 1,2 milioane de lei.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  2. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  3. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  4. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |
  5. Oleg Braga: Prioritatea noastră absolută trebuie să fie stimularea investiţiilor, atât a celor străine, cât şi a celor autohtone
    Business |
  1. CNA a aplicat amenzi contravenționale în valoare de peste 7 milioane de lei pentru ”corupere electorală pasivă”
    Social |
  2. Moldova va beneficia de grant de 4,5 milioane de dolari pentru îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile publice
    Business |
  3. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  4. Controlul de gestiune a fondurilor europene, discutat la ședința de coordonare a auditorilor la Ministerul Finanțelor
    Business |
  5. Manualul privind negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost lansat
    Politică |