Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM) examinează sesizarea privind verificarea judecătorilor de către Serviciul de Informații și Securitate (SIS), informează CURENTUL.
Cererea a fost depusă de Domnica Manole, prin intermediul avocatului Viorica Grecu.
„Prin prezenta sesizare se invocă neconstituționalitatea prevederilor art. 5 lit. „a” din Legea privind verificarea titularilor și a candidaților la funcții publice, nr. 271-XVI din 18.08.2008, în partea atribuirii în competență Serviciului de Informații și Securitate verificarea periodică a compatibilității judecătorilor cu interesele funcției de judecător, în temeiul prevederilor art.6 și 116 alin. (1), (6) din Constituție separat și combinat cu prevederile art. 1 alin.3, art.6, art.20, 21 din Constituție”, se menționează în documentul depus la CCM.
Astfel, autorii sesizării cer „declararea prevederilor art. 5 lit. „a”, în partea atribuirii în competența SIS de verificare periodică a compatibilității judecătorilor cu interesele funcției de judecător, în sensul prevederilor art. 3 lit. „a”, „c”, „d”, „f”, art. 4 lit. „a”-„c” din Legea nr.271, a prevederilor art. 14, art. 15 alin (2) și alin. (4)(5) din Legea nr.271 ca fiind neconstituționale.
Andriana Cheptine