[ X ]
[ X ]
[ X ]
Consiliul naţional pentru reforma administraţiei publice va prelua funcţiile Comisiei paritare pentru descentralizare
6 Decembrie

Premierul Pavel Filip a prezidat şedinţa Consiliului naţional pentru reforma administraţiei publice, la care au participat membri ai Guvernului, ai Parlamentului şi reprezentanţi ai partenerilor de dezvoltare, transmite CURENTUL.

Şeful Executivului a accentuat că reforma administraţiei publice este o prioritate absolută a Guvernului, aflându-se la baza mai multor reforme sectoriale. „Această reformă reprezintă o piatră de fundament pentru Republica Moldova, creând premisele necesare pentru dezvoltarea socio-economică a ţării”, a spus Pavel Filip.

În context, a fost prezentată o retrospectivă asupra paşilor realizaţi privind restructurarea administraţiei publice centrale de specialitate şi anume: reducerea numărului de ministere de la 16 la 9, reforma instituțiilor cu funcții de reglementare și control, depolitizarea funcției publice, reforma domeniului de cercetare și inovare. În realizarea acestor acţiuni s-a pus accentul pe profesionalism în procesul de selectare a cadrelor, optimizarea costurilor administrative, eficientizarea funcției publice și creșterea motivării financiare a angajaților administrației de stat.

„Noi nu doar încercăm să aducem serviciile mai aproape de oameni şi nu doar încercăm să concentrăm toate serviciile într-un ghişeu unic. Elementul de bază este simplificarea şi reducerea numărului de servicii”, a specificat Premierul.

Un alt subiect abordat în cadrul şedinţei a vizat reforma administraţiei publice locale (APL), fiind susţinută iniţiativa Prim-ministrului de extindere a formatului Consiliului național pentru reforma administrației publice cu preluarea competenţelor Comisiei paritare pentru descentralizare.

În acest sens, Premierul a reiterat necesitatea dinamizării reformei APL, menţionând importanţa unei abordări integrate şi complexe. „Când vorbim de descentralizare, trebuie să luăm în calcul şi posibilităţile. Decentralizarea declarativă nu-şi are sensul, aceasta trebuie să poată fi efectuată. O autonomie fără instrumente fezabile în realizarea acesteia nu-şi are sensul doar prin declaraţii”, a precizat Premierul. Pavel Filip a subliniat că reforma APL nu este orientată şi nu se face pentru primari, fiind centrată pe cetăţeni, astfel încât oamenii să se simtă mai confortabil în noua structură administrativ teritorială a ţării.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților