Consiliul Concurenței a elaborat cel de-al VII-a Raport privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova, de la intrarea în vigoare a Legii nr.139/2012 cu privire la ajutorul de stat, transmite CURENTUL.
Raportul a fost elaborat în baza informației prezentate de către furnizorii de ajutor de stat și ajutor de minimis (autoritățile publice centrale și locale, etc.) prin intermediul Sistemului Informațional Automatizat „Registrul Ajutoarelor de Stat al Republicii Moldova” (SIA RAS)
În anul 2019, valoarea totală a ajutorului de stat raportată a constituit 1 438 756 mii lei, sau 0.68% din PIB. Deși ponderea ajutorului de stat raportată în PIB s-a majorat comparativ cu anii precedenți, totuși, aceasta a continuat să atingă nivelul sub 1%, în conformitate cu obiectivele stabilite în Programul național în domeniul concurenței și ajutorului de stat pentru anii 2017-2020 și potrivit bunelor practici din domeniu.
În anul 2019, furnizorii au ales în continuare acordarea ajutoarelor de stat prin intermediul schemelor (circa 79% din numărul total), diferența fiind reprezentată de ajutoarele individuale, ceea ce este conform bunelor practici a Uniunii Europene în domeniu.
Din perspectiva obiectivelor de acordare a ajutoarelor de stat, cea mai mare pondere a măsurilor de sprijin a fost direcționată pentru dezvoltarea regională, constituind circa 51% din valoarea totală a ajutorului de stat raportat de către furnizori. Adițional, se remarcă faptul că atât valoarea ajutorului de stat pentru dezvoltare regională, cât și ponderea acesteia în valoare totală a crescut în anul 2019 în raport cu anii 2017-2018, fapt ce este în concordanță cu bunele practici internaționale în domeniul ajutorului de stat.
După forma de acordare a ajutoarelor de stat, circa 54% a fost de natura cheltuielilor bugetare. Potrivit practicii internaționale, ajutoarele acordate sub formă de cheltuieli bugetare sunt considerate mai puțin nocive pentru mediul concurențial și totodată sunt mai transparente, comparativ cu renunțările la venituri bugetare.
Valoarea totală a ajutorului de minimis a fost de 178 561 mii lei, reprezentând o majorare cu circa 2 ori față de anul 2017. Această dinamică a valorii ajutorului de minimis a fost determinată, în special, de ascendența numărului beneficiarilor comparativ cu anul menționat.
Se remarcă că, peste 50% din valoarea ajutorului de minimis raportată a fost direcționată pentru obiectivele orizontale. Contribuția principală la atingerea indicatorului dat a fost determinată, în mare parte, de dinamica pozitivă a măsurilor de sprijin orientate pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, înregistrate în perioada anilor 2017-2019.
Pentru a vizualiza documentul accesați aici.
Cristina Pendea