[ X ]
Consilierul Premierului, Eremei Priseajniuc – într-o nouă funcție
6 Decembrie

Comisia Electorală Centrală (CEC) a atribuit, în ședința de astăzi, un mandat de consilier în Consiliul municipal Chişinău (CMC). Este vorba despre Eremei Priseajniuc, care, actualmente, deține funcția de consilier al Prim-ministrului, informează CURENTUL.

Amintim că, funcția a devenit vacantă după ce Ruslan Codreanu, consilier din partea blocului, a ajuns viceprimar de Chişinău și și-a depus mandatul de consilier.

De menționat că, la alegerile locale generale din 2015, Eremei Priseajniuc a candidat pe lista blocului electoral condus de Iurie Leancă la funcţia de consilier municipal de Chişinău. În lista blocului el a fost inclus pe locul 8. Însă, blocul a obţinut 6 mandate de consilier. Următorul în listă este Eugen Sturza, însă recent a devenit ministru al Apărării, renunțând la mandatul de consilier, funcția revenindu-i lui Eremei Priseajniuc.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților