[ X ]
Consilierii municipali nu au răspuns apelului PSRM! Ceban: „Situația e critică”
6 Iunie

După ce ieri, fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a solicitat convocarea unei ședințe pentru ziua de azi, având un sigur subiect pe ordinea de zi – situația legată de deșeuri, astăzi, la ședință, pe lângă socialiștii, s-au prezentat doar consilierii comuniști și consilierul independent, Ion Ștefăniță, informează CURENTUL.

Liderul PSRM din CMC, Ion Ceban a declarat că situația în oraș este critică.

„Sunt câteva zile în care orașul a fost inundat de gunoi la propriu și reiterez poziția că – acest lucru s-a făcut intenționat și a fost dirijat împotriva locuitorilor mun. Chișinău. Noi am înregistrat această solicitare încă ieri, apelul a fost public, absolut tuturor consilierilor le-a fost expediat mesaj. Era normal să-i ascultăm pe toți cei implicați în acest proces. Urma să discutăm situația deșeurilor, de ce s-a creat această situație, raportări și care ar putea să fie soluțiile. Nu a fost să fie”, a precizat socialistul.

Ion Ceban a menționat că, în opinia sa, trebuie de organizat alegeri anticipate pentru întreaga municipalitate.

„Astfel de situație numai poate fi tolerată. Ei nu au venit un an de zile la lucru, au venit să împartă doar subiecte cu caracter funciar. Noi credem că, în aceste condiții, ar fi potrivite alegerile anticipate, iar cetățenii să dea aprecieri”, a mai spus Ceban.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților