Partidul Acțiunii Comune „Congresul Civic” s-a adresat către partidul de guvernământ cu solicitarea de a adopta Legea cu privire la neutralitatea permanentă – aceasta va minimiza riscurile implicării țării noastre în acțiuni militare și va servi drept bază pentru o viață îndelungată, stabilă și predictibilă în țara noastră, informează CURENTUL.
În declarația formațiunii, publicată astăzi, se menționează:
„Va rămâne oare Republica Moldova o insulă a păcii în condițiile destabilizării militar-politice totale din regiune? Se va putea oare menține Republica Moldova ca teritoriu și ca stat în care este interzis războiul și lichidarea organizată a oamenilor? Va putea oare Moldova fi o țară capabilă să găsească limbă comună cu toți partenerii săi, precum și să apropie popoarele între ele?
În mare măsură, răspunsul la aceste întrebări trebuie să-l ofere însăși cetățenii țării și, desigur, cei care le reprezintă voința – deputații actualului Parlament. Noi vedem că, în condițiile unei crize internaționale cumplite Moldova reușește, deocamdată, nu doar să-și păstreze stabilitatea politică internă, dar și să devină un loc de susținere umanitară masivă pentru zeci de mii de refugiați din Ucraina, adică să servească păcii în sensul direct al cuvântului. Este și rezultatul unui consens tacit al majorității partidelor politice, care au amânat pentru o vreme toate divergențele în privința viitorului Republicii Moldova și care și-au unit eforturile organizatorice. Totodată, nu putem să nu menționăm că, anume în aceste zile de încercări cumplite pe plan politic extern, crește autoritatea și valoarea practică a neutralității constituționale a Republicii Moldova. Neutralitatea devine baza consolidării societății civile, anume acest statut este pentru Moldova nu o posibilitate vicleană de a evita răspunsurile la întrebările părților opuse, nu o variantă de a sta pe toate scaunele concomitent, ci o modalitate garantată de neparticipare la omucideri.
️În legătură cu aceasta, „Congresul Civic” se adresează, în primul rând, fracțiunii parlamentare a partidului de guvernământ, cu următoarea inițiativă. Luând în considerare creșterea rolului constructiv și pacificator al neutralității Moldovei, precum și necesitatea unei înțelegeri exacte a tuturor domeniilor de implementare politică internă și externă a acestuia, propunem să readucem pe agenda Parlamentului Proiectul de lege cu privire la statutul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. Proiectul în cauză a fost pe agenda Parlamentului și în 2013, și în 2015. În februarie 2020, prin votul comun al deputaților Partidului Democrat și ai Partidului Socialiștilor, Legea cu privire la neutralitate a fost, din păcate, rechemată, iar ulterior așa și nu a mai fost supusă examinării.
A venit timpul să revenim la această lege care stabilește ferm limitele neparticipării Republicii Moldova și a cetățenilor acesteia la acțiuni militare și în alianțe militare. Indubitabil, adoptarea promptă și la timp a acestei legi va fortifica vizibil imunitatea statală a Moldovei, va minimiza riscurile implicării țării noastre în acțiuni militare.
Suntem convinși că o posibilă susținere unanimă a acestui proiect de lege din partea tuturor fracțiunilor parlamentare va servi drept bază pentru o viață îndelungată, stabilă și predictibilă în țara noastră, va permite Moldovei să servească cu mai multă eficiență drept loc al păcii și dialogului.”
Cristina Gurez