Săptămâna curentă, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) a găzduit o delegație din Republica Polonă, formată din reprezentanți ai Centrului European de implementare a proiectelor din cadrul Ministerului de Interne și Administrație al Republicii Polonia (EPIC MoIA) și Garda de Frontieră din Republica Polonă, transmite CURENTUL.
Vizita a avut loc în contextul desfășurării primei ședințe de lucru în cadrul proiectului de asistență externă „Consolidarea sistemului de gestionare a migrației în Republica Moldova”, finanțat de UE prin intermediul Mobility Partneship Facility.
Proiectul are drept scop consolidarea eforturilor Republicii Moldova în procesul de creare a unor servicii calitative la frontiera de stat prin preluarea bunelor practici ale țărilor UE în gestionarea migrației.
Astfel, pe durata celor 12 luni de implementare, angajații Poliției de Frontieră și ai Biroului Migrație și Azil din Republica Moldova vor participa la ateliere de lucru cu diferite tematici, cât și vizite de studiu pentru preluarea bunelor practici europene în gestionarea eficientă a migrației.
De asemenea, întru respectarea tuturor formalităților de implementare a proiectului de asistență externă, precum și în scopul delimitării responsabilităților părților implicate în realizarea acestuia, la data de 22 septembrie a.c., în incinta Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a avut loc semnarea Acordului de parteneriat dintre conducătorii EPIC MoIA și IGPF, cu participarea Excelenței Sale Bartłomiej Zdaniuk, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Polone în Republica Moldova.
P.S.: Republica Moldova are nevoie de astfel de proiecte, în care să fie pus accent pe dezvoltarea activității frontaliere printr-o abordare integrată, dar și o cooperare constructivă între structurile de competență (BMA, IGP, SV, IGC etc.).
Cristina Pendea