Președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil, și vicepreședintele, Vladimir Șarban, au avut o întrevedere cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, informează CURENTUL.
Părțile au realizat un schimb de păreri despre organizarea alegerilor locale generale și a celor parlamentare noi din 20 octombrie 2019, care, în opinia diplomatului român, s-au desfășurat într-o manieră democratică, cu respectarea standardelor internaționale în domeniu.
Un alt scop al întâlnirii a ținut de informarea conducerii CEC despre organizarea, pe 10 noiembrie curent, a alegerilor Președintelui în România. În acest context, Dorin Cimil, i-a asigurat pe interlocutori de toată deschiderea și susținerea CEC pentru organizarea scrutinului în cele mai bune condiții.
De menționat că, pentru cetățenii români, aflați în Republica Moldova, au fost organizate 37 de secții de votare.
Cristina Pendea