[ X ]
Concurs încheiat pentru funcția de director al Autorității Aeronautice Civile. Câte persoane au depus dosarul
20 Noiembrie

Până la încheierea concursului de depunere a documentelor pentru ocuparea funcției de director al Autorității Aeronautice Civile șaisprezece persoane au depus dosarul de participare, transmite CURENTUL.

Contactat de reporterul nostru reprezentantul, serviciului de presă al Ministerului Economiei și Infrastructurii a spus că 16 persoane și-au propus candidatura pentru funcția de director al Autorității Aeronautice Civile.

Numele persoanelor care au depus dosarul de participare vor fi făcute publice după desfășurarea concursului documentelor.

Scopul general al funcţiei de director al AAC este de a coordona activitățile ce țin de implementarea politicilor în domeniul aviaţiei civile şi supravegherea respectării de către persoanele fizice şi juridice a legislaţiei în acest domeniu pentru asigurarea siguranţei zborurilor, securităţii aeronautice, protecţiei consumatorului şi a siguranţei ocupaţionale.

Amintim că Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a anunțat concurs pentru ocuparea funcției de director la 29 octombrie curent după ce fostul director al AAC Octavian Nicolaescu a fost suspendat din funcție.

Mihaela Grosu

Inapoi la arhiva noutaților