ENEMO Misiunea Internațională de Observare a Alegerilor din Moldova referitor la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 a prezentat constatările și concluziile preliminare, în cadrul unei conferințe de presă, informează CURENTUL.
Conducerea Misiunii a menționat că de către experții ENEMO au fost monitorizate 115 secții de vot: 112 în țară și 3 peste hotare. Misiunea a monitorizat alegerile parlamentare, nu și referendumul consultativ din 24 februarie curent, însă a atras atenția la aspectele ce ar putea influența scrutinul parlamentar.
„Alegerile parlamentare au avut loc după noul sistem – cel mixt. ENEMO remarcă faptul că amendamentele legislative au fost criticate pe larg pe intern, și pe externe, și au fost adoptate fără respectarea recomandărilor ENEMO/ODIHR”, a spus conducerea Misiunii.
De asemenea, ENEMO a subliniat faptul că prezența la vot în cele 3 circumscripții de peste hotare sunt unele întrebări în ceea ce ține de egalitatea dreptului de vot, or în unele secții au fost mult mai mulți alegători decât în altele.
În ceea ce ține de transparența procesului electoral, informațiile și deciziile, dar și rezultatele preliminare prezentate on-line de către CEC au contribuit la asigurarea acesteia.
„Campania a fost intensă, mai ales odată cu apropierea zilei votării. A fost un număr mare de acuzații personale între concurenți, dar și plângeri numeroase”, au spus oficialii.
Observatorii ENEMO, totodată, au constatat mai multe greșeli și iregularități în ziua alegerilor: utilizarea camerelor de luat vederi, desfășurarea referendumului în aceeași zi, lipsa accesului în multe secții pentru persoanele cu deficiențe de mobilitate. Totodată, ENEMO s-a referit la folosirea abuziv a resurselor administrative și transportul de alegători – constatate de alți interlocutori, dar și de transportul în masă a alegătorilor din stânga Nistrului, cumpărarea voturilor – raportată autorităților, și altele.
ENEMO precizează că procesul electoral continuă, iar raportul final cu concluziile Misiunii privind alegerile parlamentare va fi publicat ulterior.
Cristina Gurez