Premieră națională în domeniul gestionării deșeurilor. A fost lansată prima licitație pentru proiectarea și construcția infrastructurii de gestionare a deșeurilor în zona de management RMD5, care include raioanele Ungheni, Călărași și Nisporeni.
După o perioadă extinsă de pregătiri, proiectul intră în faza de implementare. Locuitorii din aceste raioane vor beneficia de un sistem modern de colectare separată și gestionare eficientă a deșeurilor.
Toți operatorii economici din țară și de peste hotare care îndeplinesc criteriile sunt invitați să participe la licitație. Procedura este publicată pe platforma Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (EBRD).