[ X ]
[ X ]
[ X ]
Concluziile deputatului Iurie Dârda pe marginea vizitei de lucru a delegației FMI în Moldova
30 Martie

Vizita misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI) a scos în evidență nu doar bunele tendințe ce se înregistrează la capitolul dezvoltarea ţării, ci şi relaţia bună a RM cu FMI. Aceasta este părerea deputatului neafiliat Iurie Dârda exprimată într-o postare pe blogul său, transmite CURENTUL.

Menționăm că, o echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) condusă de Ben Kelmanson s-a aflat în vizită de lucru la Chișinău în perioada 15-27 martie 2018, pentru discuții cu autoritățile Republicii Moldova, în contextul celei de-a treia monitorizări a programului economic susținut de FMI. La final, misiunea a venit cu unele constatări importante, „care, din păcate, au cam fost „umbrite” de evenimentele politice ce se precipită cu o viteză ameţitoare. Totodată, mesajele transmise de misiunea FMI sunt foarte importante şi nu pot fi trecute cu vederea. De aceea, voi reveni la ele”, menționează Iurie Dârda.

Pe marginea acestei vizite, deputatul a făcut 3 concluzii:

„Prima concluzie: Autoritățile Republicii Moldova au înregistrat progrese în consolidarea politicilor economice și eliminarea vulnerabilităților din sectorul financiar–bancar. Nu este un secret că, după scandalul ce a zguduit sistemul financiar-bancar în ultimii ani, imaginea RM în plan extern avuse de suferit serios. Aceasta afecta credibilitatea ţării şi la capitolul promovarea reformelor şi politicilor economice. Verdictul FMI vine să elimine suspiciunile existente în ceea ce ţine de credibilitatea ţării. E un mesaj important inclusiv şi pentru investitori.

A doua concluzie: Eforturile depuse de autorităţile RM au contribuit la menținerea stabilității financiare și la consolidarea bazei pentru atingerea obiectivelor pe termen mediu. Este binecunoscut faptul că stabilitatea financiară, de rând cu cea politică, sunt două ingrediente de bază ale stabilităţii generale a ţării. Iar acolo unde este stabilitate, e posibil de vorbit şi de dezvoltare. E un mesaj important atât pentru potenţialii investitori, cât şi pentru partenerii de dezvoltare ai RM.

A treia concluzie: Misiunea FMI prognozează în 2018 o creștere economică stabilă a RM, la nivelul de 3,8 la sută. E o ştire îmbucurătoare, mai ales dacă luăm în calcul faptul că anul 2018 este unul electoral. Nu o dată am spus că este foarte important ca electorala să nu-şi lase amprenta asupra dezvoltării ţării, inclusiv asupra creşterii economice. De aceea, trebuie să facem tot posibilul ca acest pronostic nu doar să se realizeze, ci chiar rezultatul să fie unul mult mai bun”, scrie Iurie Dârda pe blogul său.

De asemenea, deputatul menționează că concluziile menționate vor fi examinate de Consiliul de Directori Executivi ai FMI.

„Posibil, acest lucru se va întâmpla chiar în luna mai. Iar în urma finalizării evaluării programului, Republica Moldova va beneficia de circa 34,9 milioane de dolari SUA. E vorba de bani de care RM are neapărată nevoie pentru a se dezvolta în continuare. De asemenea, trebuie de menţionat că buna colaborare cu FMI este un semnal pozitiv şi pentru alţi parteneri de dezvoltare ai RM”, mai scrie Iurie Dârda.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților