Curtea de Conturi a Republicii Moldova a examinat, în cadrul unei ședințe online, Raportul auditului conformității gestionării și utilizării resurselor destinate domeniului sănătății pentru prevenirea și combaterea răspândirii infecției COVID-19, transmite CURENTUL.
Scopul misiunii de audit a fost evaluarea întregului proces de gestionare a mijloacelor financiare publice la etapa planificării, evaluării, atribuirii, executării și monitorizării contractelor de achiziții publice.
Probele de audit au fost acumulate în cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Finanțelor, Centrului pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate, 38 de instituții medico-sanitare publice de diferite niveluri și subordonări, SA ”SanFarm-Prim”, 5 operatorii economici, Agenției Achiziții Publice, Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Serviciului Vamal al Republicii Moldova, precum și în cadrul altor entități implicate.
În anul 2020 pandemia de COVID-19 a fost cu provocări pentru sistemul medical din Republica Moldova şi cu necesitatea de adaptare rapidă la situație, în special pentru asigurarea instituțiilor medicale cu echipamente de protecție și aprovizionarea neîntreruptă cu medicamente. Odată cu declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în perioada 17 martie – 15 mai 2020, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a solicitat CAPCS de a întreprinde măsurile necesare pentru inițierea procedurilor de achiziții publice pentru echipamentele de protecție în cantitățile necesare funcționării instituțiilor medico-sanitare publice pentru 3 luni. Calcularea necesarului de echipamente de protecție a fost efectuat de către Organizația Mondială a Sănătății care a estimat că mijloacele financiare necesare pentru a procura echipamentele de protecție vor constitui 190 milioane lei.
Reieșind din evoluția situației pandemice, sub presiunea efectelor produse și a constrângerilor financiare, mijloacele financiare în sumă de 147,0 milioane lei nu au fost suficiente pentru a asigura sistemul medical cu echipamente de protecție în cele 3 luni de stare urgență. Astfel, în cadrul procedurilor de achiziții s-au procurat cantități reduse de echipamente, și anume, cu 11,7 mil. unități mai puțin comparativ cu necesarul estimat de 13,4 mil. unități. În consecință, cu derogare de la cadrul legal, s-a dispus dreptul ca instituțiile medicale să desfășoare de sine stătător proceduri de achiziții publice de medicamente, echipamente de protecție și alte produse de uz medical, pentru combaterea pandemiei.
Cu referire la etapa de evaluare și selectare a ofertelor, în cadrul procedurilor de achiziții publice centralizate, au fost admise neconformități care au determinat utilizarea netransparentă a mijloacelor financiare publice. Astfel, conform auditului, la achiziționarea ecranelor de protecție și a respiratoarelor, nu a fost negociată oferta operatorului economic, în special prețul, cerințe prevăzute de Regulamentul cu privire la achizițiile publice, fiind folosită procedura de negociere. Această situație a determinat utilizarea ineficientă a mijloacelor financiare în sumă de 7,7 milioane lei. De asemenea, nu au fost negociate nici alte clauze ale contractului, iar termenul de livrare și achitare a bunurilor a fost adaptat și transpus în contract potrivit disponibilității operatorului economic.
La acest capitol, au fost înregistrate și alte iregularități, precum:
– în cadrul procedurii de achiziție publică centralizată a 38 de ultrasonografe de înaltă performanță în sumă de 11 milioane lei, grupul de lucru a desemnat câștigător ofertantul care a depus oferta cu specificații tehnice eronate;
– în alt caz a fost anulată achiziționarea unităților de radiografie mobile în sumă de circa 4,5 milioane lei, în lipsa unui motiv documentat.
Procesul de realizare a contractelor de achiziții publice a fost afectat de constrângerile perioadei pandemice și de tergiversarea procedurilor de achiziții publice centralizate. Astfel, CAPCS a desfășurat 30 de proceduri de achiziții publice, prin intermediul cărora au fost contractate bunuri în sumă de 338 milioane lei, necesare instituțiilor medicale pentru combaterea pandemiei COVID-19. Se denotă că, nu au fost valorificate 45 milioane lei pentru achiziții de echipamente de protecție, medicamente și alte bunuri destinate prevenirii și combaterii infecției COVID-19, situație determinată de mai mulți factori.
Totodată, au fost atestate unele deficiențe în procesul de achiziționare centralizată a echipamentelor de protecție, generate de necesitatea urgentă de contractare a bunurilor, precum și de sistemul complex de colectare a necesităților de la instituțiile medicale.
Astfel:
– contractarea a 90,0 mii de combinezoane și costume de maximă protecție, în sumă de 6,4 milioane lei, s-a efectuat în lipsa evaluării necesităților, înaintate de către instituțiile medicale;
– modificarea solicitării cu majorarea cu 75,0 mii a cantităților de combinezoane și costume de maximă protecție, prezentate inițial de către instituțiile medicale, aspectul nefiind argumentat și documentat;
– în cadrul procedurii de achiziții a respiratoarelor, mănușilor, ecranelor de protecție se constată că, de la solicitare și până la atribuirea contractelor de achiziții publice au decurs mai mult de 3 luni de zile. Drept urmare, nu s-a asigurat realizarea și valorificarea contractului de solicitare a 4,5 milioane de mănuși și respiratoare în sumă de 8,4 milioane lei.
– procesul de atribuire și de contractare a consumabilelor medicale (17.08.2020) s-a efectuat după 3 luni de la solicitarea și colectarea evaluării necesităților de la instituțiile medicale (27.05.2020). De asemenea, s-a constatat nevalorificarea bunurilor în sumă 13 milioane lei, pe motivul încheierii tardive a contractelor, nesolicitării de către instituțiile medicale a bunurilor contractate, precum și pe motiv că operatorii economici la acel moment nu le aveau în stoc.
Totodată, se denotă că în perioada stării de urgență în sănătate, Societatea pe Acțiuni SanFarm-Prim a recepționat echipamentele de protecție, care au fost achiziționate centralizat, și a avut sarcina de a le repartiza instituțiilor medicale pentru a asigura funcționalitatea acestora în lunile martie-mai. Auditul a constatat că până la moment acestea nu au fost repartizare integral, iar la 31 decembrie 2020 erau stocate bunuri în sumă de 13 milioane lei.
Evaluarea stocurilor de medicamente recomandate de Protocoalele clinice în tratamentul infecției de COVID-19 relevă existența stocurilor de preparate neutilizate, ca rezultat al modificării Protocoalelor clinice aferent tratamentului infecției. Astfel, la 10 instituții medico-sanitare publice s-a stabilit că unele tipuri de medicamente, în sumă de 623,0 mii lei, deși au fost achiziționate, nu au fost utilizate și incluse în tratamentul pacienților cu COVID-19, pe motiv că acestea au fost mai puțin eficiente în tratamentul infecției.
Totodată, în contextul modificării Protocolului clinic național „Infecția cu coronavirus de tip nou”, unele stocuri de medicamente, în sumă de 2,0 milioane lei, urmau a fi distribuite la instituțiile medicale de diferite nivele, pentru a asigura utilizarea eficientă a acestora. Se contată că, la 20 iulie 2021 acest proces de redistribuire a fost realizat pe deplin, la solicitarea echipei de audit.
Auditul denotă că, aprovizionarea instituțiilor medicale cu combinezoane de unică folosință și a costumelor de maximă protecție a fost afectată de încheierea tardivă a contractelor de achiziții. Pentru a asigura realizarea contractelor s-a dispus prelungirea termenului de executare a contractelor până la 31 martie 2021. Aceste circumstanțe au determinat instituțiile medicale ca până la livrarea bunurilor să achiziționeze de sine stătător aceste echipamente de protecție în unele cazuri la prețuri majorate, iar la 30.06.2021 să dispună de stocuri în sumă de 6 milioane lei.
De asemenea, auditul a stabilit deficiențe la etapa de realizare și livrare a dispozitivelor medicale. Astfel, deși, unitățile de radiografie mobilă au fost solicitate de a fi achiziționate în regim de urgență, operatorii economici au livrat aceste utilaje medicale pentru 14 instituțiile medicale raionale cu întârziere, nefiind calculate și încasate regulamentar penalități (100,0 mii lei).
Concomitent, o instituție medicală a recepționat cu întârziere ultrasonograful solicitat de urgență pentru a asigura acordarea asistenței medicale pacienților cu forme medii și grave cu COVID-19. Se relevă că entitatea nu a asigurat calcularea și încasarea regulamentară a penalităților, iar la recepționarea dispozitivului medical în valoare de 1,8 milioane lei, nu a solicitat operatorului economic extrasul din Registrul de Stat al Dispozitivelor Medicale, dispozitivul nefiind înregistrat regulamentar în sistemul informațional de management al dispozitivelor medicale. Analiza repartizării ulterioare a acestui dispozitiv către instituția medicală a stabilit că operatorul economic a aplicat un adaus comercial de 685 mii lei, ceea ce constituie 61 % din valoarea bunului achiziționat. În context se denotă că adaosul comercial pentru dispozitivele medicale nu este reglementat de către actele normative în vigoare.
Totodată, se relevă că conformitatea procedurilor de achiziții publice a fost afectată de prevederile specifice perioadei pandemice și de necesitățile stringente, care au limitat transparența procesului. Astfel, unele instituții medicale nu au asigurat optimizarea cheltuielilor în perioada stării de urgență și au efectuat achiziții în sumă de 1,5 milioane lei pentru reparațiilor capitale şi curente, procurarea mijloacelor fixe, care potrivit cerințelor urmau a fi suspendate.
În context, Curtea de Conturi concluzionează că, anul 2020 a fost marcat de pandemia infecției COVID-19, perioadă în care autorităților publice le-a revenit o sarcină complicată de a gestiona o situație de criză pentru care sistemul medical al Republicii Moldova, dar și cel mondial nu a dispus de practici în acest sens. Astfel, instituțiile publice și-au concentrat eforturile pentru gestionarea pandemiei cu consolidarea capacităților instituțiilor medicale prin dotarea cu echipamente speciale și de protecție, dispozitive medicale și medicamente pentru a asigura prestarea serviciilor medicale cetățenilor.
Constatările misiunii de audit denotă necesitatea intensificării proceselor de control intern, în special aferent achizițiilor publice, la toate etapele și pentru toate entitățile publice implicate în proces, cu elaborarea unui plan de acțiuni sistemic, ceea ce ar diminua riscurile și neconformitățile posibile.
Cristina Pendea