[ X ]
Comuna Morozeni, a doua localitate care a fost modernizată conform Strategiei de dezvoltare a raionului Orhei, lansată de Ilan Șor
19 Octombrie

Transformare spectaculoasă. Comuna Morozeni din raionul Orhei, în special centrul localității, au fost complet schimbate. Mai exact, au fost renovate drumurile importante din localitate, trotuarele, a fost schimbată fațada Casei de Cultură, a fost construită o estradă de vară, dar și un teren de joacă pentru copii și calea de acces spre acesta. Localitatea și-a schimbat înfățișarea, așa cum prevede Strategia de dezvoltare a raionului Orhei pentru anii 2022-2027, intitulată „Raionul Orhei, raion de vis”, lansată la inițiativa liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor.

„Centrul satului e așa cum trebuie să fie la moldoveni, cu flori, iluminat. Casa de Cultură, care găzduia, pe vremuri, foarte multe concerte, a fost lăsată de izbeliște ani în șir, iar acum arată foarte frumos”, a spus o locuitoare a comunei Morozeni.

„E foarte frumos în localitatea noastră. Avem unde să ne petrecem timpul liber, avem unde organiza concerte, tinerii au unde se distra. Condițiile sunt moderne. Mulțumim primarului și echipei Partidului „ȘOR”, a spus o pensionară.

„Gata, am lăsat caloșii și putem merge normal pe drum. Centrul satului s-a schimbat în totalitate. Au fost instalate și bănci, unde ne putem odihni. Anterior, Casa de Cultură era într-o stare jalnică, picau pereții. Mulțumim tuturor!”, a afirmat o altă localnică.

În centrul comunei Morozeni, sunt concentrate mai multe instituții, cum ar fi Primăria, Casa de Cultură, punctul medical. Potrivit primarului Igor Țurcan, proiectul de modernizare și de schimbare a înfățișării comunei Morozeni este unul binevenit și demult așteptat de către localnici.

„Fața gospodarului e fața casei. Centrul satului trebuie să arate ce fel de gospodar administrează localitatea. Cu sprijinul Consiliului raional și al investitorilor, am reușit să finalizăm proiectul de modernizare a comunei Morozeni. V-am promis că în fiecare an va fi implementat câte un proiect-surpriză”, a menționat primarul Igor Țurcan.

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a afirmat că proiectul de modernizare a comunei Morozeni este de patru milioane de lei. Contribuția Consiliului raional Orhei este de aproape un milion de lei, restul banilor au fost identificați de liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor. În context, Dinu Țurcanu i-a mulțumit lui Ilan Șor pentru toată implicarea și străduința de care dă dovadă pentru dezvoltarea satelor din Republica Moldova.

„Din păcate, timpurile pe care le trăim sunt foarte complicate și asistăm mai mult la evenimente triste. Ne dorim ca momentele fericite, care au loc cu ocazia inaugurării acestor proiecte importante în localitatea dumneavoastră, să ne marcheze și să ne întărească credința potrivit căreia prin sudoare, muncă și dragoste se poate de făurit lucruri mărețe. Așa cum a spus prietenul nostru, Ilan Șor, nu veți scăpa de noi până când vom realiza proiecte de infrastructură în toate localitățile din Orhei”, a menționat Dinu Țurcanu.

La rândul său, vicepreședintele raionului Orhei, Tatiana Platon, proiectul de modernizare a comunei Morozeni vine să întărească afirmația de care se ghidează  Partidul „ȘOR”, potrivit căreia fiecare cetățean merită să aibă un trai decent acasă, în Moldova.

„Dacă nu ați fi avut curaj și nu ne-ați fi încredințat încrederea prin votul pe care l-ați dat la precedentele alegeri locale, aceste momente de fericire pentru dumneavoastră poate nu ar fi existat. Suntem mândri când vedem cum satele renasc. Partidul „ȘOR” se află la cârma raionului Orhei nu pentru a sta cu mâinile încrucișate, ci pentru a munci pentru a oferi localităților o perspectivă, pentru a le oferi copiilor frumoși posibilitatea de a-și construi un viitor acasă”, a precizat Tatiana Platon.

Cu un mesaj de felicitare a venit și liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care s-a arătat bucuros că i-a venit rândul și comunei Morozeni să fie modernizată.

„Mă bucur că am reușit să ducem la bun sfârșit proiectele care vă aduc siguranță și confort. Pentru mine și echipa mea, vremurile bune însemnă drumuri asfaltate, străzi iluminate, parcuri și locuri de agrement în care să vă puteți odihni și plimba copiii. Chiar dacă celor de la guvernare nu le convine că avem grijă de oameni, noi vom continua să modernizăm satele și orașele din țara noastră. Noi ne îndeplinim promisiunile. Vă mulțumesc pentru încredere, răbdare și vă îndemn să luptăm, în continuare, pentru o viață mai bună, acasă, în Moldova.    Vă doresc tuturor sănătate și să vă bucurați de tot ceea ce am reușit să facem împreună!”, este mesajul transmis de Ilan Șor. 

Recent, în satul Breanova, care face din comuna Morozeni, a fost renovat un drum important.

Comuna Morozeni este a doua din cele 14 localități care urmează să fie modernizate conform Strategiei de dezvoltare a raionului Orhei pentru anii 2022-2027, intitulată „Raionul Orhei, raion de vis”. Implementarea acestei strategii a demarat în comuna Zorile, acolo unde a fost asfaltată o porțiune importantă de drum, a fost amenajat un parc și construită o estradă, unde atât copiii, cât și vârstnicii au posibilitatea să petreacă timp liber de calitate, alături de cei dragi. Anterior, tot în comuna Zorile, echipa Partidului „ȘOR” a adus lumina pe străzi și a construit terenuri de joacă pentru copii.

morozeni-2022-10-19-105709 image-2022-10-19-105828 image-2022-10-19-105708 image-2022-10-19-105703 image-2022-10-19-105655

Inapoi la arhiva noutaților