În acest an, Guvernul va pune în aplicare un mecanism unificat de compensare. Acesta va include compensații aplicate direct în facturi, pentru familiile care se încălzesc cu energie termică, gaz sau energie electrică, dar și un ajutor financiar sub formă de plată monetară lunară, pentru familiile care utilizează combustibili solizi, de exemplu, lemn și cărbune. Astfel, una din modificările majore constă în integrarea ajutorului pentru perioada rece a anului în sistemul de plată a energiei, în scopul simplificării procesului de acordare a ajutorului. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Executiv.
Compensațiile urmează a fi acordate doar în baza cererilor depuse de cetățeni pe portalul compensatii.gov.md. Spre deosebire de sezonul rece precedent, persoanele care nu se vor înregistra în sistemul informațional nu vor beneficia de compensații. Menționăm că procedura a fost simplificată, iar cetățenii care nu reușesc să se înscrie, sunt rugați să apeleze la bibliotecarii sau asistenții sociali din localitate.
Astfel, sistemul va genera lunar, până la data de 28, lista beneficiarilor eligibili cărora li s-a stabilit compensația la energie sub formă de plată monetară, în corespundere cu categoria de vulnerabilitate energetică atribuită. Compensația va fi achitată de Casa Națională de Asigurări Sociale pe conturile personale ale beneficiarilor, prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay).
Modificările aprobate de Guvern includ și adăugarea a două categorii noi de vulnerabilitate energetică – „vulnerabilitate extremă” și „vulnerabilitate primară”. În sezonul precedent, existau 5 categorii de vulnerabilitate energetică, iar extinderea acestora va permite țintirea mai exactă a celor mai sărace gospodării și oferirea unor compensații mai corecte în asemenea circumstanțe.
La stabilirea gradului de vulnerabilitate energetică se va ține cont și de gradul de dizabilitate severă a membrilor gospodăriei casnice. Totodată, la calcularea venitului gospodăriei nu se vor lua în calcul indemnizațiile acordate pentru copii.
Categoria de consumatori fără vulnerabilitate energetică va fi acordată membrilor gospodăriilor casnice care au înregistrat, în anul precedent sezonului rece, venituri din dividende mai mari de 1 milion de lei. Adăugarea acestui criteriu este necesară pentru a evita acordarea compensațiilor cu categorii ridicate persoanelor care au un nivel de bunăstare înalt. În același timp, documentul prevede adăugarea plafoanelor la atribuirea categoriei de vulnerabilitate energetică, pentru a evita atribuirea categoriilor de „vulnerabilitate energetică ridicată” persoanelor care au realizat venituri suficiente pentru achitarea cheltuielilor pentru consumul de resurse energetice.