La iniţiativa Ambasadei Republicii Moldova în Republica Populară Chineză, 16 companii vinicole moldoveneşti participă cu un pavilion comun la Expoziţia „Top Wine China”, transmite CURENTUL.
Potrivit ambasadorului Republicii Moldova în China, Denis Jelimalai, participarea țării noastre la această expoziție are drept scop promovarea vinurilor moldoveneşti, stabilirea relaţiilor noi de afaceri, consolidarea parteneriatelor existente şi cunoaşterea tendinţelor pieţei de vinuri chineze.
La Expoziție și-au prezentat producția companiile vinicole Cricova, Mileştii Mici, Rădăcini, Imperial Vin, Basavin, Carpe Diem, Vinăria din Vale, Chateau Vartely, Garling, Bostavan, Purcari, Grada Vine, Migdal-P, Asconi, Castel Mimi şi Glasonia, care prezentă vizitatorilor peste 80 de tipuri de vinuri de soiuri clasice și autohtone.
„Top Wine China” este una dintre cele mai mari expoziții din China dedicată vinurilor și băuturilor alcoolice. În cadrul expoziției sunt expuse vinuri din mai multe țări ale lumii, inclusiv Franța, Argentina, Chile, Spania, Australia, Uruguai, Italia, Germania, Noua Zelandă, etc. Ediția din acest an este vizitată zilnic de mii de vizitatori, inclusiv experţi, importatori, distribuitori, jurnalişti, bloggeri, amatori ai vinurilor de calitate şi potenţiali parteneri de afaceri.
Cristina Parfeni