[ X ]
Companiile din China sunt interesate în realizarea proiectelor investiționale în Moldova
15 Mai

Pe parcursul zilei de astăzi, viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, aflat într-o vizită de lucru în China, a avut un șir de întrevederi bilaterale cu reprezentanții diferitor companii și corporații chineze, transmite CURENTUL.

În cadrul discuțiilor cu  președintele China National Light Industrial Produse Import și Export Corporation, Pan Wang, vicepreședintele China State Construction Engineering Corporation Ltd, Zheng Xuexuan, vicepreședintele Genertic Group, Zhou Mingehun, vice-președintele JingDong, Ma Jianrong, precum și alți oameni de afaceri din China, vicepremierul Octavian Calmîc a discutat posibilitățile extinderii cooperării comercial-economice, inițierea unor proiecte investiționale, etc..

Ministrul Economiei le-a prezentat interlocutorilor oportunitățile de investiții oferite de Republica Moldova, în special prin intermediul zonelor economice libere și parcurilor industriale, precum și măsurile întreprinse de autoritățile de la Chișinău pentru crearea unui mediu de afaceri atractiv pentru companiile din țară și peste hotare.

Reprezentanții companiilor chineze și-au manifestat interesul vizavi de piața moldovenească, inclusiv prin participarea la realizarea unor proiecte investiționale în infrastructură, transporturi, energetică, agricultură, sănătate, etc..

Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, întreprinde în perioada 13-17 mai curent, o vizită de lucru în China, unde participă la Forumul „Belt and Road Forum for International Cooperation” (Cooperare Internațională O Centură – Un Drum”), precum și discută cu autoritățile de la Beijing aspectele extinderii cooperării bilaterale dintre statele noastre.

La moment, în Republica Moldova sunt înregistrate 84 de companii cu capital chinezesc.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  2. Dmitri Torner: Pentru o dezvoltare economică autentică în Moldova, statul ar trebui să se retragă din procesele economice la care participă prin întreprinderile sale
    Business |
  3. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |
  4. Oleg Braga: Prioritatea noastră absolută trebuie să fie stimularea investiţiilor, atât a celor străine, cât şi a celor autohtone
    Business |
  5. Moldova va beneficia de grant de 4,5 milioane de dolari pentru îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile publice
    Business |
  1. CNA a aplicat amenzi contravenționale în valoare de peste 7 milioane de lei pentru ”corupere electorală pasivă”
    Social |
  2. Moldova va beneficia de grant de 4,5 milioane de dolari pentru îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile publice
    Business |
  3. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  4. Dmitri Torner: Pentru o dezvoltare economică autentică în Moldova, statul ar trebui să se retragă din procesele economice la care participă prin întreprinderile sale
    Business |
  5. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |