Comitetul Mișcării de Rezistență Națională „ACUM” sesizează instituțiile internaționale „să monitorizeze îndeaproape activitățile ilegale ale guvernării de încălcare flagrantă a drepturilor constituționale și de obstrucționare a unor proteste eminamente pașnice și democratice”, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, este vorba despre intimidarea participanților și de discreditare a organizatorilor.
„La fel ca de fiecare dată, în preajma protestelor organizate pe parcursul ultimilor trei ani, mașinăria propagandistică a primit comanda și tirajează informatii false și denigratoare menite să sperie populația și să o determine să nu iasă la protest. Din conținutul acestor știri false nu lipsesc termeni precum arme, agenți străini, violență, muniție, Kalashnikov etc. Cele mai recente cazuri de linșaj mediatic și de manipulare a opiniei publice, cele ale ofițerilor în rezervă Gheorghe Petic și Rosian Vasiloi, sunt parte a scenariului elaborat de instituțiile captive ale statului, SIS, MAI etc., în colaborare cu experți în manipulare și propagandă din țară și din străinătate plătiți din banii furați de la cetățenii Republicii Moldova. Din cadrul acelorași activități de denigrare face parte și plasarea în autoturismul personal al activistului civic Ruslan Verbițchi a mai multor cartușe și înscenarea unei fapte penale pe numele acestuia cu implicarea instituțiilor ucrainene, cu sau fără voia lor. Recurgerea de către guvernarea oligarhică de la Chișinău la mijloacele banditești utilizate în anii 90 denotă frica acesteia de mișcarea populară care ia amploare pe întreg teritoriul țării și în diasporă, inclusiv prin constituirea celulelor de rezistență”, se spune în comunicat.
În acest context, Mișcarea de Rezistență Națională „ACUM” reiterează importanța prezenței cetățenilor la protestul din 26 august curent. „Prezența masivă la acest protest va demonstra țării și lumii întregi că valorile esențiale ale democrațiilor consolidate sunt singurele valori care pot garanta, prin asumare națională, viitorul Republicii Moldova în marea familie a țărilor civilizate”, se mai spune în comunicat.
Cristina Parfeni