[ X ]
Comisia pentru Situații Excepționale – în ședință! Au examinat 3 subiecte
13 August

Comisia pentru Situații Excepționale s-a întrunit în ședință, ieri, 12 august, pentru a analiza câteva subiecte urgente și importante pentru societate, printre care acordarea compensațiilor pentru sinistrații din Otaci din blocul demolat, precum și din blocul învecinat, măsurile pentru combaterea și prevenirea răspândirii pestei porcine africane, solicitările autorităților publice locale privind alocarea mijloacelor financiare și materiale pentru lichidarea consecințelor calamităților naturale, transmite CURENTUL.

Sinistrații din Otaci din blocul demolat primesc compensațiile acordate de Guvern și sunt în căutare de case de locuit, fiind recunoscători pentru faptul că s-a reușit rezolvarea eficientă a unei probleme extrem de importante pentru ei, potrivit președintelui raionului Ocnița. În legătură cu cel de-al doilea bloc din Otaci, învecinat cu blocul demolat, în Raportul de expertiză tehnică s-a constatat că terenul de fundare, pereții și acoperișul clădirii nu sunt satisfăcătoare, concluzionându-se că exploatarea clădirii în starea actuală nu se recomandă. Prim-ministrul Maia Sandu a solicitat urgentarea pregătirii tuturor documentelor necesare, astfel încât oamenii să poată cât mai curând să primească compensațiile și să poată găsi alte spații de locuit. Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan, a declarat că în viitorul apropiat va fi pregătită o Hotărâre de Guvern cu privire la alocarea resurselor financiare și pentru locuitorii celui de-al doilea bloc.

Ela Malai, directorul general adjunct al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, a prezentat situația cu privire la evoluția pestei porcine africane în regiune și în țara noastră, precizând că se acționează prompt și că s-a reușit gestionarea eficientă a riscului persistent de răspândire a virusului pestei porcine africane pe teritoriul țării. Membrii CSE a fost informați că, de pe data de 7 iulie până în momentul de față, au fost înregistrate 9 focare (unul în r. Nisporeni, două în r. Cantemir și șase în m. Cahul), fiind nimiciți deja 185 de porci. Sursele principale ale răspândirii bolii reprezintă produsele alimentare contaminate aduse prin bagajele călătorilor, mistreții și furajele contaminate. La ședința CSE, a fost aprobat Planul detaliat de măsuri urgente pentru a evita eventualele consecințe grave ale măririi numărului de focare, fiind delegate clar responsabilitățile către instituții și descrise acțiunile necesare în vederea soluționării acestei situații extrem de complicate.

În cadrul ședinței CSE au fost examinate solicitările autorităților publice locale privind alocarea mijloacelor financiare și materiale pentru lichidarea consecințelor calamităților naturale și s-a stabilit că este necesară o evaluare minuțioasă a tuturor solicitărilor și o prioritizare a intervențiilor. În acest context, Prim-ministrul Maia Sandu a solicitat prezentarea pe viitor a unor informații mai detaliate cu privire la solicitările de acordare a compensațiilor. Premierul a precizat, de asemenea, că regretă faptul că unele autorități raionale nu fac niciun efort pentru a acorda ajutor financiar oamenilor, mai ales în cazul necesității de a lichida consecințele calamităților naturale cum ar fi cazul Glodeni.

În cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, s-a aprobat eliberarea bunurilor din rezervele materiale ale statului în sumă de 276 680 de lei în foi de ardezie și țiglă metalică pentru lichidarea consecințelor calamităților în raionul Glodeni.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților