[ X ]
Comisia pentru investigarea fraudei bancare va audia foștii conducători ai Ministerului Economiei și CNA, în perioada fraudei
1 Iulie

Fostul ministru al Economiei, în perioada 2009-2014, Valeriu Lazăr și fostul șef al CNA, Viorel Chetraru, vor fi audiați de Comisia de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din R. Moldova și investigării fraudei bancare, transmite CURENTUL.

În cadrul unui briefing de presă, Președintele Comisiei, Alexandru Slusari, a spus că audierea va avea loc miercuri, 3 iulie, la ora 15:00.

„La moment am primit documentele cu parafa „secret” de la SIS, de la Comisia parlamentară pentru securitate, de la domnul Negruța, câteva de la domnul Ioniță, 2 ore în urmă a venit nota informativă de la Procuratura Generală. Din surse demne de încredere, am aflat că la Guvern sunt unele note ale Serviciul Contra Spălării Banilor de la CNA, oferite în acea perioadă. Am făcut și un demers către FMI. Așteptăm și raportul Kroll II. Vă anunț că până acum au fost audiați domnii Negruța și Ioniță, iar miercuri îi așteptăm pe fostul ministru al Economiei în acea perioadă, Valeriu Lazăr și fostul șef CNA, Viorel Chetraru”, a spus Alexandru Slusari.

De asemenea, Alexandru Slusari a punctat că foarte puțină informație oferă PG.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților