Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică a mers într-o vizită la Penitenciarul nr. 13, transmite CURENTUL.
Membrii Comisiei au vizitat Penitenciarul, au discutat cu deținuții și angajații instituției.
După vizită, Președintele Comisiei, Chiril Moțpan, a spus că, după căderea regimului, nu se văd schimbări spre bine.
„Am discutat cu reprezentanții instituției, am avut și o vizită în aripile unde se dețin deținuții. Nu am reușit să avem o discuție profundă din lipsa condițiilor. Împreună cu colegii ne-am propus să aflăm în ce condiții sunt deținuți acești oameni, având multe semnale despre comportamentul inadecvat al unor responsabili. Am avut întâlnire și cu Gheorghe Petic. Acesta așteaptă să fie eliberat, pledează nevinovat și așteptăm ca o instanță competentă să se pronunțe pe marginea acestui caz. Conducerea Penitenciarului, Pântea, se află în concediu. Am avut multe întrebări, dar vom mai veni”, a spus Chiril Moțpan.
De asemenea, membrii Comisiei au discutat cu ofițerii care lucrează în Penitenciar, despre salariile acestora, condițiile de muncă și chiar atitudinile unora dintre ei. Pe această temă vor fi discuții în Parlament.
Membrii Comisiei nu i-au vizitat pe fostul Premier al țării, Vlad Filat, și omul de afaceri Veaceslav Platon.
Cristina Parfeni