Comisia Națională, condusă de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a aprobat Raportul național cu privire la locuințe și dezvoltare urbană durabilă, care urmează a fi prezentat la cea de-a treia Conferință ONU în domeniu (Habitat III), care se va desfășura în perioada 17 – 20 octombrie curent, în capitala Ecuadorului, orașul Quito, transmite CURENTUL.
Potrivit ministrului Economiei, Conferința ONU Habitat III este văzută de autoritățile naționale ca o posibilitate de a evalua într-un context global eficiența politicilor și eforturilor din țara noastră privind asigurarea cu locuințe și dezvoltarea durabilă a așezărilor umane.
„Noi ne dorim o participare activă la Conferința Habitat III, care ne va oferi posibilitatea de a ne completa viziunea asupra principalelor probleme și provocări prin prisma experienței comunității internaționale și a ne implica în acțiunile comune pe plan global pentru a îmbunătăți condițiile de viață a unui număr cât mai mare de oameni din toate categoriile sociale”, a punctat vicepremierul Octavian Calmîc.
Prezentând proiectul Raportului, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtcă, a menționat că acesta a fost elaborat în baza documentelor de politici ale administrației publice, strategiilor sectoriale de dezvoltare, datelor statistice oficiale, precum și a sintezelor analitice din cadrul diverselor studii efectuate de experții naționali și externi cu suportul unor organizații internaționale.
În conformitate cu recomandările Secretariatului Habitat III, raportul este structurat pe șase subiecte-cheie (probleme demografice urbane și provocările pentru o Nouă Agendă Urbană; terenurile și planificarea urbană; mediu și urbanizare; guvernarea urbană și legislație; economia urbană și locuințe și servicii de bază), care sunt divizate în 30 de probleme, inclusiv administrarea actualei urbanizări rapide, abordarea schimbărilor climaterice, decentralizarea și consolidarea autorităților locale, îmbunătățirea accesului la locuințe adecvate, etc. La recomandarea Secretariatului Habitat III, documentul conține și 12 indicatori și cerințe speciale față de formatul și conținutul Raportului național.
Conferința ONU Habitat III de la Quito este o continuitate a forurilor Organizației Națiunilor Unite privind așezările umane de la Vancouver, Canada din 1976, și Istanbul, Turcia, din 1996. Republica Moldova a participat la Conferința Habitat II din Turcia și a prezentat Raportul național în atenția țărilor Națiunilor Unite.
Cristina Pendea