[ X ]
Comisia de anchetă va demara audieri privind finanțarea unor partide politice
30 Octombrie

Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor de fapt şi de drept ale acuzațiilor de imixtiune din partea Fundaţiei „Otwarty Dialog” (Dialog Deschis) şi fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale Republicii Moldova și a finanțării unor partide politice va începe audierea autorităților responsabile în săptămână curentă, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, audierile vor începe vineri, 2 noiembrie. Decizia a fost luată astăzi la ședința Comisiei de anchetă.

„Am înaintat o serie de demersuri autorităților și partidelor politice, solicitând informația necesară. Informațiile primite oficial de la instituții, la această etapă, relevă o serie de aspecte importante pentru ancheta comisiei, de aceea am decis să invităm instituțiile pentru a discuta pe marginea informațiilor furnizate. De asemenea, urmează să fie audiați și reprezentanții organizațiilor vizate de legături cu Fundația «Open Dialog», în așa fel încât comisia de anchetă să aibă o imagine completă asupra situației și să poată elabora un raport cât mai complex și echilibrat, pe care să-l prezinte în plenul Parlamentului”, a menționat Președintele Comisiei de anchetă, Igor Vremea.

De menționat că, la 4 octombrie curent, Legislativul a constituit Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de imixtiune a Fundației „Dialog Deschis” și fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale Republicii Moldova și a finanțării unor partide politice. În ședința de săptămâna trecută, Parlamentul a extins cu 30 de zile termenul de prezentare a raportului Comisiei de anchetă. „Potrivit informațiilor publice, Ludmila Kozlowska a fost extrădată din Polonia și UE, fiind bănuită că ar colabora cu serviciile secrete rusești. Activista ucraineană a primit interdicție de intrare în cele 26 de țări europene din spațiul Schengen. Recent, Serviciul de Securitate din Ucraina a pornit o anchetă împotriva activistei pe motiv de violare a unității statale ucrainești și trădare de patrie. Fundația ”Open Dialog” a primit aviz negativ de la Organizația pentru securitate și Cooperare în Europa (OSCE)”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților