[ X ]
Comerțul ilicit cu țigarete provenite din Moldova, în scădere. Rezultatele, apreciate de JTI
15 Martie

Eficientizarea domeniului antifraudă și sporirea depistărilor de către Serviciul Vamal au contribuit la diminuarea numărului de produse din tutun din țara noastră, ajunse ilegal în România. Tendința este confirmată atât de datele statistice, cât și de cel mai recent studiu în domeniu, transmite CURENTUL.

Datele au fost prezentate în cadrul unei întrevederi a Directorului adjunct al Serviciului Vamal, șef al Departamentului antifraudă și conformare, Grigore Ionițov cu reprezentanții companiei Japan Tobacco International (JTI).

Astfel, în perioada 1 ianuarie – 11 martie curent, vameșii au reținut, în total, 207 620 de țigarete nedeclarate, cu 8% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

În același timp, analiza făcută de compania de cercetare Novel Research privind piața ilicită a țigaretelor din România arată o diminuare cu 8,1 puncte procentuale a ponderii produselor din tutun provenite din Moldova.

Eforturile Serviciului Vamal au fost apreciate de reprezentanții companiei JTI, care au declarat că vor continua să susțină activitățile de combatere a contrabandei cu produse din tutun.

Directorul adjunct al Serviciului Vamal, Grigore Ionițov le-a mulțumit reprezentanților JTI pentru sprijinirea demersurilor de prevenire și combatere a traficului ilicit cu țigarete.

Totodată, Grigore Ionițov a vorbit despre măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru consolidarea capacităților instituționale și operaționale în combaterea acestui flagel. Printre cele mai importante putem enumera suplinirea numărului de ofițeri specializați în prevenirea traficului ilicit cu țigarete, precum și a echipamentelor tehnice speciale.

Nicolae Corlăteanu, Directorul Corporate Affairs JTI Moldova, a ținut să aprecieze dedicația și eficiența Serviciului Vamal în a contracara orice formă a comerțului ilicit, menționând că viziunea strategică de care dă dovadă instituția prin dezvoltarea capacităților anti-fraudă va contribui și la prevenirea amenințărilor viitoare, inclusiv a riscului de influx de produse ilicite în piața Republicii Moldova. Un rol important în acest proces îl au și echipele canine, care și-au dovedit eficacitatea, iar JTI va continua să sprijine dezvoltarea acestei componente.

În acest context, menționăm că 78% din totalul țigaretelor reținute în acest an au fost depistate de câinii specializați ai Vămii. Astfel, Serviciul Vamal preconizează creșterea numărului de câini specializați în detectarea produselor din tutun.

Notă: Serviciul Vamal colaborează cu JTI începând cu anul 2008, având la bază un Protocol în care sunt prevăzute principiile de cooperare între părți. În cadrul acestui parteneriat, compania a donat Serviciului Vamal unități de transport, precum și mai multe loturi de echipamente performante de control, inclusiv dispozitive de supraveghere cu termoviziune, baroscoape, endoscoape, tehnică de calcul etc. JTI a contribuit și la dezvoltarea echipelor canine ale Vămii prin donarea câinilor specializați în depistarea articolelor din tutun și antrenarea acestora.

De asemenea, autoritatea vamală a beneficiat de asistență metodologică din partea JTI, care a constat în organizarea de cursuri de instruire privind identificarea produselor din tutun contrafăcute, precum și training-uri pentru utilizarea tehnologiilor moderne de scanare și pentru clasificarea tutunului.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților