[ X ]
Comentator politic: Miza acestor alegeri este un mister, dar presupunem că este una geopolitică
5 Octombrie

Miza alegerilor prezidențiale a fost subiectul dezbaterilor publice organizate de agenția de presă IPN, în cadrul cărora au participat politologul Corneliu Ciurea și Vadim Pistrinciuc, directorul executiv al Institutului pentru Politici și Inițiative Strategice (IPIS), transmite CURENTUL.

Vadim Pistrinciuc spune că miza acestor alegeri sunt cetățenii. „Cei din afara țării tot au mizele lor. În contextul conflictelor care rup spațiul postsovietic sunt și anumite mize geopolitice. Cel mai mare jucător în aceste mize sunt cetățenii. Cetățenii nu sesizează trăsăturile specifice ale legislației, prevederile constituționale. Pentru cetățeni aceste alegeri nu sunt ultima șansă, foarte puțin se vorbește acum că – aceste alegeri sunt „cele mai importante” sau „mai importante ca niciodată”. Nu există calificative superlative acestora. Cetățenii au diferite mize importante, ele pornesc din ultimele alegeri avute în 2019, prin faptul că – cetățenii consideră că Parlamentul acesta nu este unul reprezentativ. Contestarea Parlamentului este mult mai mare în această perioadă. Oamenii privesc alegerile ca pe o încercare de a compensa identitatea forțelor în alegeri. Cea mai importantă parte a mizei este normalitatea”, a spus Vadim Pistrinciuc.

Corneliu Ciurea afirmă că miza alegerilor nu poate fi cunoscută din start, dar se presupune că este cea geopolitică.

„Alegerile prezidențiale au un anumit specific: identificarea „tătucului”, a părintelui națiunii, a liderului și are o rezonanță deosebită pentru populație. Miza adevărată a alegerilor nu poate fi cunoscută din start. Este ascunsă sub valul misterului, încercăm să intuim această miză. Actorul principal este în drept să rostească rostul mizei, dar nu cred că actorii aceștia să fie partidele politice, cetățenii sau actorii internaționali. Miza depășește formulările acestor persoane. Bănuim și formulăm că miza reală a alegerilor este cea geopolitică, dar e una camuflată, sub paravanul altor dorințe”, a spus Corneliu Ciurea.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților