[ X ]
Combaterea transportului ilicit de mărfuri și pasageri. ANTA a aplicat amenzi pentru 8 conducători auto
5 Octombrie

În perioada 28 septembrie – 3 octombrie curent, în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, inspectorii Agenției au continuat acțiunile de prevenire și combatere a transportului ilicit de mărfuri și persoane în trafic național și internațional, transmite CURENTUL.

Astfel, în cadrul acțiunilor de control 8 conducători auto s-au ales cu amenzi de 10 000 lei prevăzute de art. 197 alin. (1) al Codului Contravențional pentru încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane. De asemenea, 2 conducători auto s-au ales cu amendă în mărime de 7500 lei pentru efectuarea transportului ilicit de mărfuri în trafic național, prevăzute de art. 197 alin. (3) al Codului Contravențional.

Menționăm că în cazurile nominalizate a fost aplicată și măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare pe un termen de 6 luni, în conformitate cu prevederile art. 439 indice(1) al Codului Contravențional.

De la începutul anului 2020 și până în prezent, pentru transportarea ilicită a persoanelor și mărfurilor, de către inspectorii Agenției au fost întocmite 311 procese verbale cu privire la contravenție cu aplicarea amenzilor în mărime de 49096 u.c., fiind achitați în bugetul de stat 889 000 lei.

În acest sens, Agenția atenționează conducătorii auto, precum și operatorii de transport rutier, să asigure prezența la bordul vehiculelor a actelor necesare activității pe care o desfășoară, să se conformeze prevederilor Codului Transporturilor Rutiere nr. 150 din 17.07.2014 în vederea evitării constrângerilor legale, dar și pentru a oferi consumatorilor servicii de calitate, în siguranță și confort.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților