[ X ]
CNAS: Toate prestațiile sociale pentru luna octombrie au fost achitate
27 Octombrie

Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) informează că în luna octombrie 2020 plata pensiilor, indemnizaţiilor, alocaţiilor, suportului financiar, ajutoarelor, compensaţiilor au fost efectuate la timp şi în mărime deplină, suma totală a transferurilor fiind de circa 2,6 miliarde lei, transmite CURENTUL.

Pentru indemnizaţia de maternitate s-au transferat 52,8 mln lei, iar pentru cea paternală – 2 mln lei. Pentru indemnizaţia unică la naşterea copilului s-au transferat 30,1 mln lei. Pentru indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani s-au transferat 109,6 mln lei. Pentru indemnizația lunară de suport pentru creșterea până la 3 ani a copiilor gemeni sau mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină s-au transferat 1,1 mln lei. Pentru indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani s-au transferat 26,1 mln. lei. Pentru indemnizaţia pentru incapacitatea temporară de muncă s-au transferat 93,7 mln. lei.

Totodată, au fost efectuate transferurile pentru celelalte prestaţii sociale, cum ar fi compensaţii, alocaţii, ajutorul social, ajutorul pentru şomaj.

De menţionat, că banii pot fi primiți prin intermediul instituțiilor bancare la care a fost deschis contul social sau salarial. În cazul în care beneficiarul de prestație socială nu este deținător de card, banii pot fi ridicați în orice oficiu poștal din țară, indiferent de locul înregistrării la domiciliu.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților