[ X ]
CNAS: Indexarea de la 1 aprilie 2023 a fost efectuată cu respectarea cadrului legal
3 Mai

Casa Națională de Asigurări Sociale comunică tuturor beneficiarilor de pensii și altor prestații sociale că indexarea de la 1 aprilie 2023 a fost efectuată în conformitate cu prevederile articolului 13 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023, nr. 357 din 22.12.2022, care stabilește.

”Prin derogare de la articolul 13 din Legea nr.156/1998 privind sistemul public de pensii, în cazul indexării pensiilor din aprilie 2023, coeficientul de indexare nu va depăşi creşterea procentuală a veniturilor proprii ale bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022 faţă de anul 2021 şi se va aplica doar acelei părţi din pensie care nu depășește salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2023. Mărimea coeficientului de indexare va fi aprobată de Guvern”, se precizează în comunicatul CNAS.

Guvernul, prin Hotărîrea Guvernului cu privire la indexarea prestaţiilor sociale nr. 148 din 22.03.2023, a stabilit coeficientul indexării în mărime de 15%.

Astfel, toate pensiile și unele prestații sociale au fost indexate conform cadrului normativ aprobat.

Costul indexării pensiilor și altor prestații sociale cu coeficientul de indexare de 15% constituie peste 3 miliarde lei pentru anul curent.

Inapoi la arhiva noutaților