Casa Naţională de Asigurări Sociale atenţionează despre necesitatea prezentării Certificatelor de viaţă de către beneficiarii de pensii stabilite în baza prevederilor acordurilor internaţionale de securitate socială, semnate cu următoarele state: Bulgaria, Portugalia, România, Luxemburg, Estonia, Cehia, Austria, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania, Germania, Turcia, Belarus.
Pensia se plătește de la data depunerii cererii pentru o perioadă de 12 luni, la expirarea cărora beneficiarul are obligația să prezinte personal sau să transmită în adresa CNAS Certificatul de viață.
În cazul în care beneficiarul nu prezintă sau nu transmite Certificatul de viață, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare lunii în care expiră cele 12 luni.
După prezentarea sau transmiterea Certificatului de viață, plata pensiei se reia de la data suspendării, pe o perioadă de 12 luni din data semnării și autentificării acestuia.
Certificatul de viață se consideră valabil în cazul în care este semnat de beneficiar, autentificat de către instituţia competentă/autoritatea de pe teritoriul statului de domiciliu/reşedinţă, precum și expediat în original de către solicitant prin poşta terestră sau prin intermediul instituției competente în adresa CNAS.
Formularul Certificatului de viață poate fi descărcat în limbile română, rusă, engleză sau germană accesând pagina web oficială a CNAS https://bit.ly/313m9GJ.