[ X ]
CNAM: Asigurarea cu medicamente compensate a pacienților cu COVID-19, care se tratează acasă, rămâne în vigoare
29 Aprilie

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) informează că asigurarea cu medicamente compensate a pacienților diagnosticați cu COVID-19, aflați în tratament la domiciliu, rămâne în vigoare, transmite CURENTUL.

Precizăm că responsabil de luarea deciziei de includere a unui medicament în lista celor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM) este, prin vot majoritar, Consiliul pentru medicamente compensate din fondurile AOAM, instituit prin ordinul comun al Ministerului Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

Includerea preparatelor compensate pentru tratamentul în condiții de ambulatoriu a COVID-19 a fost luată în baza deciziilor din 11 decembrie 2020 și 9 aprilie 2021 ale Consiliului pentru medicamente compensate.

Deciziile de a compensa medicamente pentru pacienţii cu COVID-19 care se tratează la domiciliu au fost luate pentru a asigura accesul populaţiei la preparate compensate în contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice din ţară şi în urma modificărilor efectuate în Protocolul clinic standardizat pentru medicii de familie „Infecţia cu coronavirus de tip nou COVID-19”.

Modificările operate în acest sens în unele ordine comune ale MSMPS şi CNAM au intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Amintim că preparatele destinate tratamentului COVID-19 în condiţii de ambulatoriu sunt compensate în proporție de 100% pentru copii și adulți și sunt prescrise de către medicii de familie atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate.

Pacienţii cu caz confirmat de infecţie cu coronavirus de tip nou COVID-19 beneficiază de 27 de denumiri comune internaționale de preparate în anumite doze şi forme farmaceutice.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților