Directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Bogdan Zumbreanu şi preşedintele Autorităţii Naţionale de Integritate, Rodica Antoci au semnat, astăzi, un Acord de colaborare, prin care şi-au pus ca scop consolidarea eforturilor ambelor instituţii în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei în sectorul public, transmite CURENTUL.
Potrivit documentului, părţile îşi propun să intensifice colaborarea instituţională care va asigura un mecanism eficient de creştere a încrederii societăţii în faptul că entităţile şi agenţii publici îşi îndeplinesc misiunea în conformitate cu interesul public.
În conformitate cu prevederile Acordului, ANI şi CNA vor dezvolta capacităţile ambelor autorităţi printr-un permanent schimb de experienţă, prin intensificarea comunicării şi prin organizarea diferitor întruniri, şedinţe de lucru, conferinţe, seminare, simpozioane, mese rotunde şi altor activităţi de interes comun în domeniul vizat.
Colaborarea dintre Autoritate şi CNA se va axa pe prevenirea şi combaterea actelor de corupţie şi celor conexe, dar şi a cazurilor de utilizare contrar destinaţiei, de obţinere frauduloasă sau de delapidare a mijloacelor financiare din fondurile externe.
Prezentul Acord intră în vigoare din ziua semnării şi se încheie pe o perioadă nedeterminată şi poate fi reînnoit, revizuit sau completat, cu acordul scris al Părţilor.
Cristina Pendea