Proiectul de decizie cu privire la cererea de înregistrare a grupului de inițiativă privind inițierea referendumului local în Chișinău a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Municipal Chișinău. Pentru acest proiect au votat 25 de consilieri municipali din fracțiunile PSRM, PCRM și Șor. Aleșii locali din partea PAS au fost împotrivă, iar restul au părăsit ședința, transmite CURENTUL.
Subiectul a stârnit discuții aprinse, după ce PAS, care prezidează ședința CMC, a refuzat să supună votului acest proiect. Vicepreședintele fracțiunii PSRM, Dinari Cojocaru, a amintit că fostul lider PAS, Maia Sandu, înainte a fi aleasă în funcția de președinte, declara că cetățeanul are dreptul să decidă soarta Stadionului Republican. Cojocaru a prezentat și un clip video, în care Maia Sandu declară acest lucru.
“Referendumul este unica procedură democratică în lume unde cetățenii benevol se expun despre cum va fi terenul utilizat, terenul unde este amplasat Stadionul Republican. Poate aveți niște obligațiuni față… dar eu unul nu am. Nu vreau ca în centrul Chișinăului să fie sârmă ghimpată”, a declarat Dinari Cojocaru.