[ X ]
CMC nu s-a convocat nici astăzi! Ion Cebanu: „E mai importantă campania electorală decât interesul public”
17 Ianuarie

Ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC) nu a avut loc nici astăzi, transmite CURENTUL.

La ședință s-au prezentat doar 11 consilieri din cei 51 aleși. Conform statutului CMC, ședința este deliberativă dacă participă mai mult de 26 consilieri.

Astăzi, consilierii urmau să desemneze candidaturile pentru funcțiile de membri ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din sectoarele municipiului Chișinău.

În cazul în care CMC nu va numi în decurs de 3 ședințe, Comisia Electorală Centrală (CEC) are dreptul să numească candidaturile din structurile sale.

Consilierul liberal, Ion Cebanu, a menționat că pentru socialiști, care nu s-au prezentat nici astăzi la ședință, este mai importantă campania electorală decât interesul public. „PSRM probabil are anumite înțelegeri în acest sens și din acest motiv boicotează ședințele. Sper că cetățenii să-i taxeze pentru asta ca și pentru ieri când nu s-au prezentat și au încercat să boicoteze mandatele juriștilor Primăriei”, a spus Ion Cebanu.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților