Clorul din apa bazinelor poate avea impact nefast asupra sănătății. În context, specialiștii ANSP atenționează populația asupra măsurilor de prevenire a intoxicațiilor cu vapori de clor din apa bazinelor de înot pe care le frecventăm, mai cu seamă în perioada estivală, transmite CURENTUL.
Clorul este o substanță chimică care se utilizează pentru dezinfectarea apei din fântâni, a apei de piscine, bazinelor de înot și a ștrandurilor. Dacă clorul se folosește conform instrucțiunii și nu depășește limita maximal admisibilă, aceasta nu prezintă risc asupra sănătății, dar expunerea pe termen lung poate cauza intoxicații cronice sau alte dereglări ale organismului uman.
În funcție de calea de contact pot apărea probleme la nivel respirator, cutanat, sau digestiv.
Care sunt simptomele intoxicațiilor cu clor?
greață, diaree, dureri abdominale;
amețeli;
tuse, strănut, senzație de sufocare;
hiperemia și congestia mucoaselor, senzație de arsură;
edem al tractului respirator, respirație șuierătoare, obstrucție nazală, crize de astm;
secreții oculare apoase.
În cazuri grave poate apărea pneumonia toxică cu edem pulmonar, insuficiență respiratorie cu acidoză și hipoxie, stop cardio-respirator. Pot să apară manifestări oculare și cutanate – iritații, prurit, dermatite de contact și chiar arsuri chimice.
Ce măsuri de prim ajutor trebuie luate în cazul intoxicației?
cât mai curând posibil, îndepărtați persoana din zona infectată la aer curat;
oferiți victimei să consume lapte, apă sau ceai;
asigurați spălarea gastrică sau provocați vărsături;
clătiți ochii, gura și cavitatea nazală cu o soluție de bicarbonat de sodiu 2%;
asigurați activitatea respiratorie continuă, la necesitate efectuați imediat respirația artificială;
solicitați asistența medicală de urgență 112.
Țineți minte că intoxicația cu această substanță poate fi prevenită în majoritatea cazurilor.
Respectați cu strictețe instrucțiunile de utilizare a produselor chimice, produselor biocide/dezinfecțanților, în special a celor care conțin clor, inclusiv produsele de uz casnic.
Păstrați toate recipientele închise ermetic, în ambalajul original, în locuri inaccesibile copiilor;
Utilizați substanțele chimice în încăperi deschise și bine ventilate.