Peste 4000 de profesori din instituțiile de învățământ general din întreaga țară își vor dezvolta competențele în cadrul ediției II a Programului Național „Investim în profesori”. Ministerul Educației și Cercetării a alocat circa 8 milioane de lei pentru extinderea programului în 2024.
Cursurile de formare continuă sunt gratuite și se vor desfășura în perioada aprilie – decembrie 2024, atât în instituțiile de învățământ general selectate, cât și online.
Pentru a participa la program, managerii instituțiilor de învățământ trebuie să completeze un formular conform structurii furnizate până pe data de 23 februarie 2024, accesând următorul link: https://bit.ly/investim_in_profesori. Menționăm că numărul minim de cadre didactice care vor fi implicate în programul de formare este de 20 de persoane per instituție.
Tematicile formărilor vor răspunde necesităților actuale ale cadrelor didactice, inclusiv: cadrul normativ al activității cadrului didactic, inteligența emoțională, relația profesorului cu elevii și cu părinții, relevanța învățări, educația incluzivă. Numărul total de ore alocat pentru formare este de 300 de ore, echivalent cu 10 credite profesionale la modulul Psihopedagogie. Aceste ore vor fi distribuite astfel: 75 de ore contact direct, 100 de ore studiu individual, 35 de ore activitate de follow-up și 90 de ore consiliere/mentorat pe toată perioada anului 2024.
În anul 2023, peste 3000 de cadre didactice din 91 de instituții din țară au beneficiat de cursuri de formare gratuite în cadrul Programului național „Investim în profesori”. În acest sens, din bugetul de stat au fost alocate 6 milioane de lei.