Cinci conaționali sunt cercetați pentru deținerea și folosirea actelor oficiale false. Aceștia au fost identificați de către polițiștii de frontieră din punctele de trecere Giugiulești-Galați și Cahul, în ultimele 48 de ore, transmite CURENTUL.
Patru dintre persoanele documentate, originare din raioanele Vulcănești și Bălți, au prezentat la intrarea în țară a certificatelor de vaccinare împotriva Covid-19 neveridice. Persoanele au recurs la aceste acțiuni ilegale pentru a fi scutite de autoizolare pe teritoriul Republicii Moldova. Ca urmare a cercetărilor suplimentare s-a constatat că cetățenii nu se aflau în țară la data vaccinării, deși documentele erau eliberate de instituțiile medicale naționale. La audieri, persoanele au refuzat să dea explicații.
Permisul de conducere, care ar fi emis de autoritățile moldovenești, a fost depistat la trecerea frontierei prin punctul de trecere Cahul. Cercetat în acest caz este un conațional de 37 de ani, originar din Ceadâr-Lunga. Acesta s-a prezentat la ieșirea din țară, în calitate de pasager al unui microbuz cu ruta R. Moldova-Germania.
În cadrul controlului adițional, conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au depistat în portmoneul personal permisul falsificat. Bărbatul a declarat că în anul 2020, aflându-se la muncă în Germania, ar fi accesat un anunț pe rețelele de socializare, în care se ofereau servicii de perfectare a actelor contra plată. O sumă de 100 de euro a achitat pentru permisul de conducere moldovenesc.
În toate cazurile, actele cu indici de falsificare au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei. În dependență de rezultatul acesteia vor fi luate măsurile legale ce se impun.