[ X ]
Chicu: Maia Sandu blochează accesul produselor moldovenești în rețelele de magazine mari. Trebuie să răspundă
5 Iulie

Președintele Maia Sandu limitează accesul produselor moldovenești pe rafturile rețelelor de magazine mari din țară, prin nepromulgarea modificărilor la legea comerțului intern, fără a explica motivele care au stat la baza acestei decizii. Despre aceasta a declarat Ion Chicu, liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, în cadrul unui interviu pentru portalul Nordnews.

Potrivit fostului prim-ministru, există o politică, impusă din exterior, de a nu admite produsele autohtone pe rafturile rețelelor mari de comerț. În opinia sa, dacă un președinte de țară face acest lucru, el trebuie să fie tras la răspundere.

Ion Chicu a relatat că a ridicat de multiple ori întrebarea privind motivele nepromulgării legii respective de către șeful statului, dar nimeni nu a venit cu vreo explicație. „De 10 zile tot am întrebat public, am rugat și în dezbateri la televiziuni să se adreseze la serviciul de presă al președintelui să explice națiunii de ce nu a promulgat legea respectivă”, a precizat Ion Chicu.

Ion Chicu a mai explicat că, pentru orice rețea comercială, indiferent de unde vine, scopul nu este să facă doar activitate de comerț propriu-zisă – aceste rețele promovează produse fabricate acolo de unde vin. „Nu vin aceste rețele să procure de la producătorii de la Bălți și să vândă. Ei vin aici să promoveze produsele fabricate la ei. Acolo e plus valoare. De aici și politica aceasta de a nu admite produsele noastre pe rafturi. Și când un președinte de țară face acest lucru, trebuie să fie tras la răspundere. Cel puțin să vină în fața națiunii să spună: nu am promulgat pentru că… Ați auzit să spună acest lucru? Nu. Și acest lucru este regretabil”, a afirmat liderul PDCM.

Inapoi la arhiva noutaților