Comisia Electorală Centrală (CEC) informează cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate sau au domiciliul în localitățile din stângă Nistrului (Transnistria), municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni și intenționează să participe la alegerile prezidențiale din toamna acestui an, că se pot înregistra prealabil, transmite CURENTUL.
Alegătorii se pot înregistra prealabil pe tot parcursul anului, cu excepția ultimelor 45 de zile înainte de data scrutinului și au dreptul, cel târziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor, să anuleze înregistrarea prealabilă efectuată anterior. Astfel, aceștia sunt invitați să completeze formularul de înregistrare on-line, la rubrica „Înregistrare prealabilă” de pe pagina www.alegator.md
Înregistrarea poate fi efectuată și pe suport de hârtie, prin depunerea unei cereri semnate individual sau colectiv la Comisia Electorală Centrală și/sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova.
Înregistrarea prealabilă nu atrage după sine excluderea cetățenilor din lista electorală unde își au domiciliu. În cazul în care, în ziua alegerilor, persoana înregistrată se va afla în țară, aceasta va putea vota conform domiciliului.
Comisia va asigura prelucrarea datelor alegătorilor care au solicitat înregistrarea prealabilă cu respectarea prevederilor Legii nr. 133 din 8 iulie 2011 privind protecția datelor cu caracter personal. În acest fel, informațiile despre cetățenii înregistrați nu vor fi transmise altor autorități și nici nu vor fi publicate sau utilizate într-un alt scop. Acestea vor fi utilizate doar pentru a verifica autenticitatea informației despre alegător.
Înregistrarea prealabilă permite stabilirea numărului estimativ al alegătorilor care vor vota peste hotarele țării în ziua alegerilor și al alegătorilor din localitățile din stângă Nistrului (Transnistria), care vor vota la secțiile de votare distincte, organizate pe teritoriul Republicii Moldova aflat sub jurisdicția constituțională a autorităților publice centrale, în vederea constituirii secţiilor de votare suplimentare, precum și de a determina numărul estimativ al buletinelor de vot ce vor fi distribuite acestora.
Pentru mai multe informații puteți consulta Regulamentul privind înregistrarea prealabilă, accesând următorul link: http://bit.ly/2wVK0ZY
Cristina Pendea