Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale (CEC) au avut o primă întrevedere cu noua conducere a Consiliului Audiovizualului (CA).
Membrii CEC și CA și-au manifestat deschiderea și sprijinul pentru continuarea și dezvoltarea colaborării interinstituționale, în vederea desfășurării și reflectării campaniei electorale în mod liber și corect. Totodată, părțile au avut un schimb de opinii referitoare la clarificarea atribuțiilor părților implicate în monitorizarea și asigurarea respectării prevederilor legale în domeniul reflectării de către mass-media a campaniilor electorale, desfășurate în special prin intermediul furnizorilor de servicii media.
În contextul inițiativei de revizuire a Codului Electoral și a legislației conexe de către CEC, reprezentanții CA și-au manifestat interesul de a se implica activ în proces.
Astfel, interlocutorii au evidențiat un șir de fenomene negative și provocări existente în procesul de reflectare a campaniilor electorale în mass-media, atât din punct de vedere legal, cât și procedural, care necesită intervenție rapidă. Acestea se referă la publicitatea mascată, utilizarea discursului discriminator și instigator la ură, știrile false și dezinformarea, asigurarea egalității de gen etc. De asemenea, a fost abordat subiectul examinării și soluționării contestațiilor și sesizărilor, prevenirea și contracararea încălcărilor legislației electorale, eficacitatea sancțiunilor aplicate, aplicarea Codului administrativ în raport cu legislația electorală, necesitatea permanentizării regulamentului privind reflectarea campaniei electorale în alegerile, pregătirea rapoartelor etc.
La final, oficialii au agreat continuarea discuțiilor în cadrul unor consultări mai largi, cu implicarea și altor instituții și părți interesate.