[ X ]
CEC discută cu cetățenii din Diaspora. Iată ce urmează să stabilească!
17 August

Comisia Electorală Centrală (CEC) a organizat o întâlnire cu reprezentanții Diasporei în contextul modificării sistemului electoral, transmite CURENTUL.

Vicepreședintele CEC, Rodica Ciubotaru, a menționat că dialogul are drept scop identificarea soluțiilor și propunerilor pentru a asigura un proces electoral echitabil.

„Recent Parlamentul a aprobat modificările la legislația electorală, prin care a fost introdus sistemul electoral mixt. Conform acesteia, scrutinul parlamentar va fi organizat într-o circumscripție națională și 51 de circumscripții uninominale, inclusiv pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului și peste hotare. Așa cum prevede legea, în baza Hotărârii de Guvern de a crea o Comisie specială, se vor aproba aceste circumscripții, dar nu mai târziu de un an până la alegeri.

Cât privește deschiderea secțiilor de votare peste hotare, sunt prevăzute mai multe criterii: informațiile deținute de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale RM din țările de reședință, informațiile deținute de către autoritățile publice centrale, inclusiv datele statistice oficiale relevante, numărul de alegători care au participat la ultimul scrutin, dar și datele obținute în rezultatul înregistrării prealabile a cetățenilor aflați în străinătate.

Vom identifica, în cadrul acestei întâlniri, momentele mai puțin clare și vom încerca să găsim soluții pentru a îmbunătăți procesul de înregistrare prealabilă.

CEC a modificat această procedură, astfel că cetățenii se pot înscrie și printr-o cerere pe suport de hârtie depusă la sediul misiunii diplomatice, la oficiile consulare sau direct la CEC. Scopul nostru este de a informa cât mai mulți cetățeni asupra procesului electoral. Alături de noi este și CICDE, care are la bază misiunea de a instrui membrii comisiilor electorale, dar și a tuturor subiecților implicați în procesul electoral”, a spus Rodica Ciubotaru.

Reprezentanții CEC au explicat reprezentanților Diasporei care este procedura de înregistrare prealabilă pe site.

La rândul lor, reprezentanții Diasporei își vor expune nedumeririle în legătură cu înregistrarea prealabilă, dar și formarea circumscripțiilor peste hotare pentru a găsi soluții.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților
  1. S-au dat drept polițiști și au șantajat două femei care practicau prostituția: Doi bărbați, condamnați la închisoare
    Social |
  2. Partidul Republican „Inima Moldovei”, despre controlul efectuat de CEC: Tot timpul am pus accent pe corectitudine şi pe respectarea cu stricteţe a legislaţiei în vigoare
    Politică |
  3. Piotr Vlah: Găgăuzii îşi doresc să aibă un başcan independent, care să nu aibă obligaţiuni faţă de vreo forţă politică. Ei nu mai vor să fie victime ale jocurilor politice
    Politică |
  4. Elevii pot susține testul național de competențe digitale – înscrierile continuă până pe 8 noiembrie
    Social |
  5. Ion Ceban: Guvernarea ignoră criza demografică, sărăcia și datoria publică
    Politică |
  1. Partidul Republican „Inima Moldovei”, despre controlul efectuat de CEC: Tot timpul am pus accent pe corectitudine şi pe respectarea cu stricteţe a legislaţiei în vigoare
    Politică |
  2. Eugen Osmochescu: Guvernul accelerează creșterea economică prin investiții și parteneriate europene
    Politică |
  3. Partidul Republican „Inima Moldovei”, despre controlul efectuat de CEC: Tot timpul am pus accent pe corectitudine şi pe respectarea cu stricteţe a legislaţiei în vigoare
    Politică |
  4. Piotr Vlah: Găgăuzii îşi doresc să aibă un başcan independent, care să nu aibă obligaţiuni faţă de vreo forţă politică. Ei nu mai vor să fie victime ale jocurilor politice
    Politică |
  5. Premierul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu ambasadorul României la Chișinău
    Politică |