Primarul capitalei, Ion Ceban declară că situaţia epidemiologică cu privire la COVID-19 continuă să fie alarmantă, informează CURENTUL.
La fel, Primarul susține că actualmente autoritățile sunt în aşteptarea unei politici pentru municipiul Chişinău, cu referire la vaccinarea împotriva coronavirusului.
În același timp, Ceban precizează că nu ţine de competenţa capitalei să procure vaccinul anti COVID-19, „aceasta este responsabilitatea autorităţilor centrale şi a instituţiilor medicale de profil”, precizează edilul.
De menționat că, din cele peste 152 mii cazuri de Coronavirus înregistrate în Republica Moldova, 61 mii au fost depistate în municipiul Chişinău.
„Regretabil este faptul că 163 de cetăţeni din capitală au decedat, ca urmare a complicaţiilor provocate de noul tip de virus”, a conchis Ion Ceban.
Mihaela Conovali