[ X ]
Ce vă îngrijorează cel mai mult? Răspunsul surprinzător al primarului interimar Ruslan Codreanu!
7 Decembrie

Primarul general interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu, are o serie de preocupări și îngrijorări legate de mun. Chișinău, transmite CURENTUL.

Despre cele mai stringente preocupări, Ruslan Codreanu a vorbit în cadrul unui interviu pentru alocapitala.md.

„Iată ce mă preocupă cel mai mult pe mine.

Faptul că locuitorii Capitalei ies din casă și dau în noroi, fără ca să mai spere că ceva poate fi schimbat.

Faptul că transportul public, cu care multă lume s-a lăudat, nu face față. Numărul autobuzelor și troleibuzelor este sub limita necesarului.

Și situaţia din grădiniţe. Copiii stau câte 35 în grupă, deși ar trebui să fie 20, iar mobilierul este din anii 80 şi grădinița n-a fost reparată de prin ’76. Educătoarea nu mai ajunge să se ocupe de educaţia micuţilor, pentru că este și dădacă. Copiii sunt 35, ea – doar una.

Pot să vorbesc despre incapacitatea Chișinăului în acest moment de a atrage investiţii noi și de a avea o viziune despre creșterea economică a orașului. Pot vorbi despre problemele financiare ale întreprinderilor municipale.

Avem atât de multe boli, pe care dacă nu începem să le tratăm serios, cu viziuni pe termen lung, cu un plan de acțiuni concret, nu vom avea o dezvoltare în viitor”, spune Ruslan Codreanu.

În același interviu, primarul general interimar al Capitalei spune că acum îl interesează „ca oamenii să aibă un transport public bun, curți amenajate, trotuare, drumuri reparate, un oraș eliberat de gherete, străzi iluminate, zone de agrement, iar copiii să se poată bucura de un mediu adecvat pentru dezvoltare”.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților