[ X ]
Ce solicitare are ex-ministrul Justiției, Vladimir Cebotari către cel care i-a luat locul și ce moștenire i-a lăsat
15 Ianuarie

Fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari, susține că a avut o activitate deosebit de roditoare cât a condus instituția.

Solicitat de reporterul CURENTUL, ex-ministrul a povestit despre cele mai importante reforme realizate în ultimii doi ani, doleanțele pe care le are față de succesorul său și de ce are de gând să se ocupe în viitorul apropiat.

Întâi de toate, Vladimir Cebotari a ținut să menționeze că lasă drept „moștenire” noului șef al Justiției o serie de reforme foarte bune, dar care spre marele lui regret nu au fost duse la capăt.

„Aici trebuie de uitat la mai multe reforme care sunt pornite, începând cu aceeași hartă judecătorească și procesul de utilizare, dosarul electronic, simplificarea procedurii contravenționale, realizarea reformelor în procuratură, strategiile sectoriale care lipseau. În cei doi ani de acțiune sunt peste 400 de acțiuni realizate. Am ținut foarte mult la modificarea și simplificarea procedurilor civile și contravenționale și introducerea dosarului electronic, lucru care de fapt, a trecut deja etapa de testare și de la întâi ianuarie trebuia să fie pus în aplicare.

Toată lumea știe că am ținut mult să trecem de la reformele doar pe hârtie la metoda practicilor, acțiunilor concrete, care ar trebui să schimbe situația în justiție. Asta ține și de unele instituții sau domenii care au fost mai puțin observate de alții, care își au rolul lor. În acest sens mă refer la Departamentul Instituțiilor Penitenciare, Instituția Probațiunii, sau același Centru Național de Expertize Judiciare. Dar bineînțeles, nu pot să-mi asum mie integral, pentru că este mult mai extinsă lista actorilor implicați”, a declarat Vladimir Cebotari.

Totodată, Cebotari a vorbit și despre speranța pe care o are pentru noul-vechiul ministru, Alexandru Tănase, în realizarea favorabilă a reformelor pornite.

„Mi-aș dori să ducă la bun sfârșit lucrurile bune care au fost pornite. Să facă și mai bine și să vină, poate, cu strategii noi. Să se axeze cât mai mult pe acțiuni practice, instruiri și aplicări uniforme, ceea ce ne lipsește nouă. Dar cred că dumnealui are și punctului său de vedere și va trebui să spună singur cum vede lucrurile”,  a spus Cebotari.

În viitorul apropiat, ex-ministrul intenționează să se concentreze mai mult asupra misiunilor din cadrul partidului.

Vladimir Cebotari a ocupat funcția de Ministru al Justiției al Republicii Moldova din iulie 2015 până în decembrie 2017.

Dumitru Garcaliuc

Inapoi la arhiva noutaților