Pentru ultimele luni rămase din 2020, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră își propune să îndeplinească câteva din planurile propuse, transmite CURENTUL.
Șeful Poliției de Frontieră, Corneliu Groza, a menționat că, indiferent de contextul pandemic, activitatea Inspectoratului derulează în conformitate cu documentele de planificare aprobate la nivel național și instituțional.
„În conformitate cu acestea, dar și reieșind din ajustările introduse aferente prevenirii și combaterii COVID-19, ne-am propus să:
Consolidăm în continuare capacitățile instituționale în partea ce ține de profilaxia COVID-19 și gestionarea eficientă a fluxurilor migraționale, în contextul crizei vizate;
Implementăm mecanismele eficiente de control al securității aeronautice, urmare a intrării în vigoare a noii legi ce reglementează domeniul;
Continuăm dezvoltarea mecanismelor de cooperare cu Ucraina, în contextul asigurării controlului segmentului central al frontierei moldo-ucrainene;
Consolidăm domeniul de management al resurselor umane, dezvoltarea și perfecționarea domeniului de formare profesională a angajaților Poliției de Frontieră, sporirea atractivității profesiei de polițist de frontieră;
Valorificăm asistența externă oferită Poliției de Frontieră de către partenerii de dezvoltare și identificarea noilor surse de finanțare pentru a diminua povara asupra bugetului de stat, contribuind în așa fel la realizarea într-o manieră eficientă și eficace a managementului integrat al frontierei în conformitate cu documentele bunele practici internaționale”, a spus Corneliu Groza pentru tribuna.md.
Cristina Parfeni