[ X ]
Ce comunică Consiliul Concurenței privind monitorizarea mediului concurențial pe piața produselor petroliere
5 Februarie

În contextul modificărilor prețurilor de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere și prevederilor Legii Concurenței, care pre vede că „Colaborarea dintre Consiliul Concurenţei şi alte autorităţi de reglementare se efectuează conform delimitării de funcţii şi atribuţii date prin lege pe baza următorului principiu: organele de reglementare acţionează ex ante (anterior) în sectorul reglementat, iar Consiliul Concurenţei acţionează ex post (ulterior) pentru asigurarea concurenţei, aplicând legislaţia concurenţială asupra tuturor relaţiilor din economia naţională ce cad sub incidenţa prezentei legi”, Consiliul Concurenței comunică următoarele:

În conformitate cu politica bugetar-fiscală a Republicii Moldova, majorarea cotei accizei din data de 01 ianuarie 2020 s-a transpus în prețul de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere. Astfel, calculele estimative indică la o majorare a accizei1 (fără TVA), cu cca. 0,19 lei/litru (motorina) și cca. 0,41 lei/litru (benzina).

Totodată, un alt factor important a fost creșterea prețului mediu de import în luna ianuarie 2020 comparativ cu decembrie 2019, cu cca. 0,26 lei/litru, pentru motorină și cca. 0,28 lei/litru, pentru benzină.

Analiza evoluției prețurilor de panou afișate de principalii operatori petrolieri, de la începutul anului 2020, indică la afișarea unor prețuri diferite și majorări variate:

f

Coroborarea datelor disponibile pentru anul 2019, privind evoluția cotațiilor internaționale la petrol (Motorina ULSD 10 ppmS FOB Med Cargo și Benzina Gasoline Prem Unleaded 10ppmS FOB Med Cargo) și evoluția prețurilor medii de import a acestor produse petroliere în Republica Moldova, indică o influență asimetrică, iar transpunerea evoluției cotațiilor în prețul de import se manifestă într-o perioadă de 1-3 săptămâni. Constatările respective sunt confirmate inclusiv prin diminuarea de către titularii de licență, în perioada 30.01-01.02.2020, a prețurilor de panou la produsele petroliere principale.

Modificările operate la prețurile de panou comparativ cu cotațiile internaționale la combustibili, indică la faptul că operatorii petrolieri reacționează aproape imediat la creșterea cotațiilor, precum și transpun cu întârzieri de durată scăderile de preț. Astfel, se creează o neconcordanță de reacție a pieței la modificarea cotațiilor internaționale.

Șase întreprinderi  de pe piața de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere gestionează cumulativ cca. 66% din stațiile de alimentare cu combustibil de pe teritoriul țării (106 – […], 93 – […], 80 – […], 77 – […], 72 – […] și 40 – […]), fapt care indică indirect la o structură concentrată a pieței. Astfel, atmosfera concurențială în domeniu este creată de întreprinderile respective, în calitatea lor de furnizori principali de produse petroliere cu amănuntul.

Este de menționat interdependența operatorilor petrolieri referitor la sursa de aprovizionare cu combustibil și în consecință modalitatea de formare a prețului, cu luarea în considerare a următoarelor:

– importurile directe de produse petroliere principale sunt efectuate preponderent de la rafinăriile petroliere din România. Astfel, importul este efectuat de 3 întreprinderi în proporție de cca.95% (Benzina 95), dintre care 2 întreprinderi concomitent importă și cca. 72% (motorină).

– alte 13% din importurile de motorină sunt tranzacționate prin regimul de antrepozit vamal, astfel încât 11 din 18 titulari de licență de import și comercializare cu ridicata a benzinei și motorinei (din dreapta r. Nistru), efectuează achiziții de la companiile anterior vizate.

– pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, între operatorii petrolieri (inclusiv cei șase) există tranzacții încrucișate de vânzare-cumpărare frecvente și de valoare.

Astfel, se reține că existența conexiunilor economice între întreprinderi nu reprezintă o încălcare a legislației concurențiale, dar servește ca indiciu pentru Consiliul Concurenței referitor la faptul că este o piață susceptibilă producerii efectelor coordonate.

Metodologia formării și aplicării prețurilor la produsele petroliere2 stabilește: componența consumurilor și cheltuielilor incluse la calcularea prețurilor de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale, precum și modul determinării, aprobării și aplicării prețurilor de comercializare cu amănuntul a acestora.

Urmare a analizei efectuate se constată că componenta principală prin care este realizată modificarea de preț de către operatorii petrolieri este operarea/ varierea indicelui rentabilității, care este raportat organului de reglementare, la fiecare modificare de preț, în termenii stabiliți de legislația în vigoare.

Piața produselor petroliere rămâne a fi una cu atenție deosebită din partea Consiliul Concurenței, datorită specificului acesteia de a influența direct bunăstarea consumatorilor, precum și impactului determinant pe care îl poate avea asupra ritmului dezvoltării ramurilor economiei naționale.

În context, Consiliul Concurenței aplică toate instrumentele legale în vederea monitorizării și documentării aspectelor de interes pe piața produselor petroliere, în scopul  intervenirii prompte în cazul eventualelor încălcări ale legislației concurențiale, în conformitate cu bunele practici internaționale.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților