[ X ]
Ce cadouri pot fi înlocuite și care nu
30 Ianuarie

Agenția pentru Proteția Consumatorilor și Supravegherea Pieței comunică că, urmare a numărului mare de consumatori care apelează la telefonul consumatorului 022 51 51 51 cu privire la restituirea sau înlocuirea produselor primite în dar, consumatorii sunt în drept să ceară vînzătorului în unitatea de comerţ de unde a fost procurat, în termen de 14 zile, înlocuirea unui produs nealimentar de calitate corespunzătoare cu un produs similar celui procurat dacă acest produs nu-i convine ca formă, gabarite, model, mărime, culoare sau dacă nu-l poate utiliza conform destinaţiei din alte cauze, cu efectuarea, în cazul diferenţei de preţ, a recalculului corespunzător.

Cererea consumatorului de a i se înlocui produsul sau de a i se restitui contravaloarea lui urmează să fie executată dacă produsul nu este utilizat, nu şi-a pierdut calităţile de consum şi dacă există probe că a fost cumpărat de la vînzătorul respectiv.

Atragem atenția asupra faptului că legislația prevede dreptul consumatorului la înlocuirea produselor și nu restituirea acestora, cu unele excepții. Dacă produsul necesar pentru înlocuire lipseşte, consumatorul are dreptul să rezilieze contractul, iar vînzătorul este obligat să-i restituie contravaloarea produsului.

Dreptul la înlocuire poate fi valorificat dacă sunt întrunite condițiile enunțate mai sus, prezența bonului fiscal și a documentelor însoțitoare ale produsului (după caz) și dacă nu este inclus în lista produselor nealimentare de calitate corespunzătoare ce nu pot fi înlocuite cu un produs similar prezentată în anexa la Legea nr. 105 din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor.

Lista produselor nealimentare de calitate corespunzătoare ce nu pot fi înlocuite cu un produs similar:

Articole de bijuterie (articole din metale preţioase, cu pietre scumpe, din metale preţioase şi montate cu pietre semipreţioase şi sintetice, pietre preţioase şlefuite).
Confecţii şi articole din tricot (articole de lenjerie de corp, lenjerie de pat, articole de ciorăpărie).
Articole de igienă individuală (periuţe de dinţi, piepteni, agrafe, bigudiuri, pensete, aparate de ras manuale sau electrice şi alte articole destinate îngrijirii corpului).
Articole de parfumerie şi cosmetică.
Mărfuri textile (ţesături din bumbac şi tip bumbac, in şi tip in, lînă şi tip lînă, mătase şi tip mătase, panglici, bandă de bordură etc.).
Cabluri (conducte electrice, cabluri, şnururi).
Materiale de construcţie şi de finisare, alte mărfuri comercializate la metraj (linoleum, peliculă, mochetă etc.).
Produse şi materiale din mase polimerice ce au contact cu produsele alimentare, inclusiv cele jetabile (veselă şi accesorii pentru servitul mesei şi bucătărie), ambalaje, articole pentru păstrarea şi transportarea alimentelor (canistre, bidoane, butelii, butoaie).
Produse chimice de uz casnic, pesticide şi preparate agrochimice.
Mobilă de menire socială (garnituri şi seturi).
Autoturisme şi articole moto-velo, remorci şi agregate, mijloace mobile pentru mica mecanizare a lucrărilor agricole, nave pentru plimbări şi alte mijloace de transport naval de menire socială.
Mărfuri tehnice complexe de uz casnic pentru care sînt stabilite termene de garanţie (aparate electrocasnice, aparate radioelectronice, aparate de calcul şi multiplicare, articole foto-chino, aparate de telefon (fixe şi mobile) şi de faximil, instrumente muzicale electrice, echipamente şi utilaje ce funcţionează cu gaze şi dispozitivele acestora).
Articole pentru profilaxia şi tratamentul unor boli în condiţii de domiciliu (articole pentru ocrotirea sănătăţii publice şi pentru igienă din metal, cauciuc, textile şi alte materiale, instrumente, dispozitive şi aparate medicale, remedii pentru igiena cavităţii bucale, lentile pentru ochelari, articole pentru îngrijirea copiilor, preparate farmaceutice).
Jucării.

Inapoi la arhiva noutaților