[ X ]
Ce au discutat reprezentanții PN cu vicepreşedintele Parlamentului European
8 Februarie

Delegaţia „Partidului Nostru” (PN) a avut o întrevedere cu vicepreşedintele Parlamentului European, Dimitrios Papadimoulis, informează CURENTUL.

La finele întâlnirii, deputatul a asigurat membrii delegaţiei că va aduce la cunoştinţa Comisiei Europene despre gravele probleme în domeniul drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept în Moldova. Despre aceasta a scris, pe o rețea de socializare, vicepreşedintele „Partidului Nostru” Ilian Caşu.

„Întrevederea delegaţiei „Partidului Nostru” (PN) azi dimineaţa cu Vicepreşedintele Parlamentului European, domnul Dimitrios Papadimoulis (Grecia). I-am relatat domnului Papadimoulis despre persecutările aleşilor locali din partea PN şi a primarului Renato Usatîi. În special, am vorbit despre greva foamei a consilierilor municipali din Bălţi ca formă extremă de protest împotriva terorii autorităţilor centrale”, a scris Caşu.

Papadimoulis a asigurat delegaţia „Partidului Nostru” că va veni cu o interpelare către Comisia Europeană referitor la gravele probleme cu drepturile omului, democraţie funcţională şi statul de drept în Moldova. „În opinia domnului Vicepreşedinte, Uniunea Europeană nu trebuie să tolereze astfel de derapaje de la valorile europene”, afirmă sursa.

De menționat că, delegaţia „Partidului Nostru” se află la Strasbourg unde are loc sesiunea plenară a Parlamentului European care va avea loc până pe 8 februarie. Vicepreşedinţii formaţiunii intenţionează să desfăşoare un şir de întrevederi cu funcţionarii europeni.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților