[ X ]
Ce au discutat Președintele Republicii Moldova și Președintele Statului Israel
18 Decembrie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în cadrul vizitei în Israel, a avut o întrevedere cu Președintele statului, Reuven Rivlin, informează CURENTUL.

„Am discutat un spectru larg de chestiuni privind relațiile bilaterale, politica internă și externă a Republicii Moldova, securitatea regională. Am remarcat faptul că contactele oficiale pe parcursul a 26 de ani după stabilirea relațiilor diplomatice au loc destul de activ la nivel de Guverne, Parlamente și Ministere de Externe. Totodată, am reiterat că ultima vizita oficială a șefului statului moldav în Israel a avut loc în 2004”, a scris Dodon, pe o rețea de socializare.

În același timp, el s-a referit la potențialul comercial-economic dintre Israel și Republica Moldova. „Colaborarea între cele două țări necesită o dinamizare, în special, în domeniul comercial-economic, potențialul căruia deocamdată nu este valorificat pe deplin. De asemenea, există perspective bune pentru dezvoltarea turismului, dat fiind faptul că în Israel locuiesc câteva zeci de mii de oameni originari din Moldova și cei care activează în baza contractelor de muncă”, a spus Dodon.

Totodată, Dodon a vorbit despre Israel – ca „un model al țării care promovează o politică externă independentă”. „În contextul cooperării și securității regionale am constatat o poziție comună în privința condamnării terorismului internațional și a antisemitismului. I-am comunicat Președintelui Rivlin detaliile strategiei prezidențiale privind promovarea unei politici externe echilibrate a Republicii Moldova pe baza statutului de neutralitate și, totodată, a soluționării pașnice și comprehensive a conflictului transnistrean. În acest sens, Israelul reprezintă un model al țării care promovează o politică externă independentă cu strictă respectare a intereselor naționale”, a comunicat Dodon.

Prin urmare, Dodon i-a adresat o invitație omologului său. „La finele întrevederii am optat pentru impulsionarea dialogului politic bilateral, inclusiv prin intermediul realizării schimbului de vizite la nivel înalt. În acest context, i-am adresat domnului Rivlin invitația de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova”, a conchis Dodon.

Mihaela Conovali

dodon

Inapoi la arhiva noutaților