„Relațiile moldo-sârbe sunt excelente, dar nivelul cooperării economice nu corespunde posibilităților”. Declarația aparține viceprim-ministrului pentru integrare europeană, Iurie Leancă, care, pe 12 februarie curent, a întreprins o vizită de lucru la Belgrad, unde a avut întrevederi cu președintele Serbiei, Aleksandr Vucic, prim-ministrul Ana Brnabic și ministrul afacerilor Externe, Ivica Dacic, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul întrevederilor părțile au evaluat drept excelente relațiile bilaterale, subliniind totodată că nivelul cooperării economice nu corespunde posibilităților și că întărirea comerțului, a investițiilor și a oricărei alte cooperări economice este un interes comun.
„S-a subliniat de asemenea necesitatea încurajării oamenilor de afaceri din cele două țări să stabilească noi modalități de cooperare în cadrul acordului CEFTA, precum și să participe la evenimentele economice și târgurile organizate în Serbia și Moldova. În context s-a punctat și necesitatea îmbunătățirii cadrului legal dintre cele două țări, în special necesitatea semnării Acordului privind promovarea reciprocă și protejarea investițiilor. Părțile au reconfirmat atașamentul lor față de principiile dreptului internațional, suveranitatea și integritatea teritorială a statelor, soluționarea pe cale pașnică a conflictelor. Moldova și Serbia vor continua să se sprijine reciproc în cadrul organizațiilor internaționale pentru a găsi soluții durabile conflictului transnistrean și a celui din Kosovo-Metohia pe calea negocierilor și a dialogului între părțile implicate. În context partea Sitna a adus mulțumiri Moldovei pentru participarea militarilor moldoveni in KFOR (forțele NATO din Kosovo), subliniind importantă acestor forte pentru menținerea păcii in regiune”, se spune în comunicat.
Totodată, Președintele Vucic a prezentat oficialului moldovean prioritățile politicii externe a Serbiei. „Reliefând în mod special obiectivul Belgradului de a deveni membru al Uniunii Europene, dar și să continue să-și promoveze prietenia și cooperarea tradițională cu Rusia, precum și dezvoltarea relațiilor cu alte state țări. La rândul său, viceprim-ministrul Iurie Leancă a vorbit despre complexitatea relațiilor moldo-ruse, complexitate determinată de prezența ilegală a trupelor ruse în raioanele de est ale Moldovei și susținerea separatismului transnistrean de către Rusia. Vicepremierul a apreciat reformele din Serbia și a exprimat interesul Moldovei, ca țară membră a Parteneriatului Estic, a cărei prioritate de politică externă este aderarea la UE, de a folosi experiența sârbă în procesul de integrare europeană. În context, vicepremierul Leancă a mai subliniat importanța cooperării regionale și interesul Moldovei de a fi parte a mecanismelor de cooperare din Balcanii de vest”, se mai spune în comunicat.
Andriana Cheptine